LexistoriaDreptul la drept.

Remunerarea agentului

Azi

Legea 509/2002 · 8 articole

Articolul 10

(1) Remunerația agentului consta fie într-o sumă fixa, fie într-un comision, fie în parte o sumă fixa și în parte un comision, potrivit acordului părților.

(2) În lipsa unor prevederi legale sau a unor stipulații derogatorii agentul are dreptul de a primi o remunerație în conformitate cu uzanțele comerciale ale zonei și sectorului de piața în care acesta operează. În absenta unor asemenea uzante agentul este îndreptățit sa primească o remunerație corespunzătoare, ținând seama de toate aspectele caracteristice operațiunilor efectuate.

Articolul 11

(1) În sensul prezentei legi, prin comision se înțelege orice formă de remunerație al carei cuantum se obține prin raportare la volumul sau la valoarea operațiunilor.

(2) Dispozițiile art. 12-17 sunt aplicabile numai în măsura în care agentul primește comision cu titlu de remunerație totală sau parțială.

Articolul 12

Agentul este îndreptățit sa primească comision pentru o operațiune încheiată pe durata existenței contractului de agenție, dacă:

a) operațiunea este încheiată ca urmare a intermedierii agentului;

b) operațiunea este încheiată, fără intermedierea agentului, cu o terta persoana care a fost procurata anterior de acesta drept client, cu condiția ca aceasta operațiune să aibă o natura similară celei încheiate anterior cu acel client;

c) operațiunea este încheiată cu un client dintr-o regiune determinata sau care face parte dintr-un grup de persoane determinat, pentru care agentul a primit împuternicire exclusiva prin contractul de agenție.

Articolul 13

Agentul este îndreptățit sa primească comision pentru o operațiune încheiată ulterior încetării contractului de agenție, dacă:

a) încheierea acelei operațiuni survine într-un termen rezonabil de la data încetării contractului de agenție, iar încheierea operațiunii se datorează în principal activității prestate de agent pe durata contractului de agenție;

b) comanda terților a fost primită de comitent sau de agent, în conformitate cu dispozițiile art. 12, anterior încetării contractului de agenție.

Articolul 14

(1) În cazul înlocuirii agentului noul agent nu are dreptul de a primi comisionul prevăzut la art. 12 dacă acesta este datorat agentului precedent în temeiul art. 13.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică atunci când din circumstanțele concrete rezultă ca este echitabil ca acel comision să fie împărțit între agenții respectivi.

Articolul 15

(1) Dreptul la comision se naște la data la care se îndeplinește una dintre următoarele condiții:

a) comitentul își executa obligațiile contractuale față de terta persoana;

b) comitentul ar fi trebuit să își execute obligațiile contractuale potrivit convenției sale cu terta persoana;

c) terta persoana își executa obligațiile contractuale.

(2) Dreptul la comision se naște cel mai târziu la data la care terta persoana își executa obligațiile sau ar fi trebuit să le execute, dacă comitentul și-ar fi executat în mod corespunzător obligațiile sale.

(3) Părțile nu pot deroga în detrimentul intereselor agentului de la prevederile alin. (2).

Articolul 16

(1) Comisionul se datorează și pentru operațiunile încheiate, dar la a căror executare părțile au renunțat; prevederile art. 15 alin. (2) se aplică în acest caz în mod corespunzător.

(2) Dreptul la comision nu se stinge decât dacă și în măsura în care operațiunea încheiată între comitent și terta persoana nu se executa, iar aceasta neexecutare nu este datorată unor circumstanțe imputabile comitentului.

(3) În caz de executare parțială din partea terței persoane, agentul este îndreptățit doar la plata unei cote-părți din comision, proporțională cu suma încasată de comitent.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (2) și (3) comisioanele percepute vor fi rambursate, după caz, în tot sau în parte.

(5) Părțile nu pot deroga în detrimentul intereselor agentului de la prevederile alin. (2).

Articolul 17

(1) Contul comisioanelor va fi lichidat de comitent la sfârșitul fiecărui trimestru și se va trimite agentului împreună cu copiile de pe facturile ce au fost expediate clienților, precum și cu precizarea elementelor esențiale care au stat la baza calculării valorii comisionului.

(2) Agentul este îndreptățit să solicite sa îi fie remisă orice informație, inclusiv extrase ale registrelor contabile ținute de comitent, care îi este necesară pentru verificarea valorii comisioanelor ce i-ar fi datorate.

(3) Prevederile alin. (2) se aplică în condițiile prevăzute de legea specială, atunci când dezvaluirea informațiilor respective vizează ordinea publică sau siguranța naționala.

(4) Comisionul trebuie plătit cel mai târziu în ultima zi a lunii care urmează trimestrului în cursul căruia a luat naștere dreptul la comision.

(5) Părțile nu pot deroga în detrimentul intereselor agentului de la prevederile alin. (1), (2) și (4).