(1) Atașații de afaceri interne au acces direct la următoarele baze de date: Evidența informatică a persoanelor date în urmărire și a persoanelor dispărute; Evidența informatică a furturilor de autovehicule săvârșite în România și a celor săvârșite în alte state sesizate oficial Poliției Române; Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate; Registrul național de evidență a persoanelor; Registrul național de evidență a pașapoartelor simple.
(2) Atașații de afaceri interne consultă bazele de date prevăzute la alin. (1) și pot disemina informațiile obținute către autoritățile competente din statele de acreditare membre, după caz, cu respectarea prevederilor Legii nr. 363/2018 . În ceea ce privește atașații de afaceri interne acreditați în state terțe, diseminarea către autoritățile de aplicare a legii din statul terț respectiv se poate realiza doar în condițiile stabilite de art. 43 - 47 din Legea nr. 363/2018 .
(3) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, DGAESRI încheie protocoale de cooperare cu administratorii bazelor de date prevăzute la alin. (1) .
(4) Condițiile privind prelucrarea datelor cu caracter personal se stabilesc prin protocoalele de cooperare prevăzute la alin. (3) , iar în cuprinsul acestora se vor regăsi în mod obligatoriu destinația, precum și măsurile de protecție și securitate a datelor cu caracter personal prevăzute de lege.