(1) În condițiile prevăzute la art. 5 , consilierii juridici se pot asocia în structuri judetene, pe ramuri sau domenii de activitate, potrivit intereselor profesionale, și, după caz, la nivel național, cu respectarea legii privind asociațiile și fundatiile.

(2) Formele de asociere și organizare la nivel judetean și la nivel național sunt stabilite prin statutul asociației, cerut de lege.

(3) Constituirea asocierilor profesionale are la baza principiile constitutionale ale dreptului de asociere și reglementarile legale privind asocierea și constituirea de persoane juridice.