(1) Prin derogare de la prevederile art. 134² din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data încasării de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale a contravalorii totale sau parțiale a acestei taxe, dar nu mai târziu de 30 noiembrie 2014 inclusiv.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 206⁵¹ alin. (4) din Legea nr. 571/2003 , cu modificările și completările ulterioare, pentru cantitățile de carburanți prevăzute la art. 1, termenul de plată a accizelor este până la data de 30 noiembrie 2014 inclusiv.
(3) Fondurile necesare pentru plata taxei pe valoarea adăugată și a accizei se asigură din bugetele aprobate ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale pe anul 2014.