LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții comune de supraveghere aplicate producției și importului de alcool, distilate și băuturi alcoolice distilate

Azi

Legea 521/2002 · 2 articole

Articolul 27

(1) Lunar, până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna precedenta, producătorii interni și importatorii de alcool și distilate vor depune la organele fiscale teritoriale o situație conținând informații privind modul de valorificare a acestor produse prin vânzare sau prelucrare, și anume: destinația, denumirea și adresa beneficiarului, numărul și data facturii, cantitățile, prețul unitar și valoarea totală, din care valoarea accizei, conform modelului prezentat în anexa nr. 9. Aceasta situație va fi însoțită în mod obligatoriu de un exemplar al listelor de inventar întocmite pentru stocurile de materii prime și produse finite înregistrate la sfârșitul lunii. Listele de inventar se întocmesc în doua exemplare și vor fi vizate de conducerea agentului economic și de supraveghetorul fiscal. Al doilea exemplar se păstrează de agentul economic.

(2) Lunar, până în ultima zi a lunii pentru luna precedenta, organele fiscale teritoriale vor transmite Ministerului Finanțelor Publice - Direcția generală a tehnologiei informatiei situația centralizatoare pentru fiecare județ privind modul de valorificare a alcoolului și a distilatelor, conform modelului prezentat în anexa nr. 10.

(3) Organele fiscale teritoriale vor efectua periodic, atât la agenții economici producători interni și importatori de alcool și distilate, cat și la beneficiarii acestora, verificarea realității datelor înscrise în situațiile prezentate. Se vor urmări cu precădere destinația data alcoolului și distilatelor de către agenții economici cumpărători și identificarea eventualelor cazuri de deturnare a destinației inițiale date acestora.

Articolul 28

(1) Pentru alcool, distilate și băuturi alcoolice distilate se vor stabili prețuri minime, care se vor practica pentru comercializarea acestora pe piața interna.

(2) Prețul minim va cuprinde în mod obligatoriu prețul de producție și acciza legală aferentă, după caz.

(3) Prețurile minime vor fi stabilite de către asociațiile patronale ale producătorilor de alcool și băuturi alcoolice distilate legal înființate, existente în România, și vor fi consemnate într-un protocol semnat de reprezentanții acestor asociații. O copie de pe acest protocol și listele cuprinzând prețurile astfel stabilite vor fi comunicate Ministerului Finanțelor Publice și vor fi publicate, prin grija celor care le-au stabilit, în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu minimum 5 zile înainte de data intrării în vigoare a acestor prețuri.

(4) Produsele, inclusiv cele în vrac, pentru care s-au stabilit prețuri minime nu pot fi comercializate pe piața interna la prețuri mai mici decât prețurile minime publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) Ori de câte ori se intenționează modificarea prețurilor minime stabilite asociațiile patronale ale producătorilor de alcool și băuturi alcoolice au obligația sa notifice noile prețuri, indiferent dacă modificarea intervine la unul sau mai multe produse. Notificarea prețurilor se face în condițiile prevăzute la alin. (3).

(6) Toți agenții economici autorizați sa comercializeze produse pentru care s-au declarat prețuri minime sunt obligați sa afiseze permanent, în locuri vizibile, lista cuprinzând prețurile minime în vigoare pentru toate produsele pe care le comercializează.