LexistoriaDreptul la drept.

Sancțiuni

Azi

Legea 521/2002 · 8 articole

Articolul 51

(1) Constituie infracțiuni următoarele fapte săvârșite de administratorul, directorul sau reprezentantul legal al agentului economic:

a) angajarea agentului economic în producerea sau importul de alcool etilic rafinat și distilate fără autorizație eliberata de Ministerul Finanțelor Publice;

b) angajarea agentului economic în utilizarea alcoolului brut, alcoolului etilic de sinteza și a alcoolului tehnic ca materie prima pentru fabricarea băuturilor alcoolice de orice fel;

c) neasigurarea dotării instalațiilor cu mijloace legale de măsurare a producției de alcool și distilate;

d) cesionarea sau înstrăinarea sub orice alta forma de acțiuni, părți sociale sau de active fixe ale societății comerciale legal autorizate, fără înștiințarea organului emitent al autorizației cu cel puțin 60 de zile înainte de realizarea acestei operațiuni, în vederea efectuării controlului financiar-fiscal;

e) achiziționarea de alcool etilic rafinat și distilate de la alți agenți economici decât cei legal autorizați.

(2) Infracțiunile prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, în cazul celor prevăzute la lit. a) și e), cu închisoare de la 1 an la 3 ani, în cazul celor prevăzute la lit. b) și c), și cu închisoare de la 1 an la 5 ani, în cazul celei prevăzute la lit. d).

Articolul 52

z¹) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (5) sau ale art. 21 alin. (4);

(1) Constituie contravenții următoarele fapte:

a) nedeclararea în termen la organul fiscal a capacităților de producție pe care le dețin agenții economici producători de alcool, de distilate sau de băuturi alcoolice, precum și a oricărei modificări efectuate asupra acestora;

b) amplasarea mijloacelor de măsurare a producției și a concentratiei de alcool și distilate în alte locuri decât cele expres prevăzute de prezenta lege;

c) deteriorarea sigiliilor aplicate de către supraveghetorul fiscal;

d) nesolicitarea desemnării supraveghetorului fiscal în vederea desigilarii cisternelor sau a recipientelor în care se transporta alcoolul și distilatele în vrac;

e) comercializarea în vrac și utilizarea ca materie prima pentru fabricarea băuturilor alcoolice distilate a alcoolului etilic cu concentrația alcoolică sub 95,5% în volum;

f) fabricarea de alcool sanitar de către alți agenți economici decât cei producători de alcool etilic rafinat sau fabricarea alcoolului sanitar din alte materii prime decât din alcool etilic rafinat;

g) comercializarea în vrac pe piața interna a alcoolului sanitar;

h) nedepunerea în termen, la organul fiscal, de către agenții economici producători de băuturi alcoolice distilate a inventarelor lunare privind cantitățile de materie prima și cantitățile de produse finite aflate în stoc;

i) circulația și comercializarea în vrac a alcoolului etilic rafinat și a distilatelor în alte scopuri decât cele expres prevăzute de prezenta lege;

j) comercializarea în vrac a băuturilor alcoolice distilate, indiferent de concentrația alcoolică a acestora, precum și utilizarea acestor băuturi ca materie prima pentru fabricarea altor băuturi alcoolice;

k) neevidentierea corecta în registrul special a cantităților de alcool și distilate importate în vrac;

l) nedepunerea la organele fiscale teritoriale a situațiilor privind modul de valorificare a alcoolului și a distilatelor;

m) transportul de alcool, de distilate și de băuturi alcoolice distilate, efectuat prin cisterne sau recipiente care nu poarta sigiliile supraveghetorului fiscal, care au sigilii deteriorate sau care nu sunt însoțite de documentul de supraveghere fiscală;

n) nedeclararea în termen la organele fiscale teritoriale a capacităților de producție aferente instalațiilor deținute de producătorii de tuica și de rachiuri naturale;

o) nedotarea cu mijloace de măsurare a producției și a concentratiei alcoolice aferente tuicii și rachiurilor naturale;

p) comercializarea în vrac a tuicii, a rachiurilor naturale și a vinului în alte scopuri decât cele expres prevăzute de prezenta lege;

q) deținerea de capacități de producție de alcool, de distilate sau de băuturi alcoolice, de materii prime pentru fabricarea alcoolului, a distilatelor sau a băuturilor alcoolice, precum și de stocuri de astfel de produse fără documente justificative legale;

r) nesolicitarea organului fiscal teritorial în vederea desigilarii instalațiilor de fabricație, precum și neevidentierea în registrul destinat acestui scop a informațiilor privind capacitatile reale de distilare, data și ora sigilarii și desigilarii cazanelor sau a celorlalte instalații de fabricație a tuicii și a rachiurilor naturale;

s) practicarea de prețuri de vânzare mai mici decât prețurile minime stabilite pe produse, potrivit prezentei legi, la care se adauga taxa pe valoarea adăugată.

s) practicarea de prețuri de vânzare cu amănuntul mai mici decât prețurile minime stabilite pe produse, potrivit prezentei legi, la care se adauga taxa pe valoarea adăugată;

t) livrările de bere din producția interna neinsotite de certificate de calitate;

t) fabricarea sau importul de produse supuse autorizării fără autorizație;

u) comercializarea de produse supuse autorizării fără autorizație sau fără aprobarea Ministerului Finanțelor Publice, după caz;

v) achiziționarea, în vederea prelucrării sau a comercializării, a altor produse supuse autorizării decât cele prevăzute la art. 51 alin. (1) lit. e) de la alți agenți economici decât cei legal autorizați;

x) producerea de alcool și de distilate, inclusiv pe perioada de probe tehnologice, fără supraveghere fiscală;

y) neanuntarea organului emitent al autorizației, în termenul legal, despre modificările aduse datelor inițiale avute în vedere la eliberarea autorizației;

z) refuzul agenților economici producători de tigarete de a prelua, în condițiile prevăzute de lege, cantitățile de produse din tutun confiscate;

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:

a) cu amendă de la 300 milioane lei la 500 milioane lei, pentru cea prevăzută la lit. a);

b) cu amendă de la 5 miliarde lei la 10 miliarde lei și confiscarea produselor, iar în cazul în care acestea au fost vândute, cu confiscarea sumelor rezultate din aceasta vânzare, precum și cu confiscarea instalațiilor de producție și anularea autorizației, după caz, pentru contravențiile prevăzute la lit. b), t) și x);

c) cu amendă de la 200 milioane lei la 500 milioane lei și anularea autorizației, pentru cea prevăzută la lit. c);

d) cu amendă de la 200 milioane lei la 500 milioane lei, pentru cele prevăzute la lit. d), k) și y);

e) cu anularea autorizației, pentru cea prevăzută la lit. e);

f) cu amendă de la 1 miliard lei la 5 miliarde lei și confiscarea produselor, iar în cazul în care acestea au fost vândute, cu confiscarea sumelor rezultate din aceasta vânzare și, după caz, anularea autorizațiilor, pentru cele prevăzute la lit. f), i), j) și u);

g) cu amendă de la 100 milioane lei la 200 milioane lei și confiscarea produselor, iar în cazul în care acestea au fost vândute, cu confiscarea sumelor rezultate din aceasta vânzare, pentru cele prevăzute la lit. g) și p);

h) cu amendă de la 50 milioane lei la 100 milioane lei, pentru cele prevăzute la lit. h), n), o), r), s) și t);

i) cu amendă de la 100 milioane lei la 500 milioane lei și suspendarea activității pe o perioadă de 3 luni, pentru cea prevăzută la lit. l);

j) cu amendă de la 1 miliard lei la 2 miliarde lei și confiscarea produselor și a recipientelor sau cisternelor și anularea autorizației, pentru cea prevăzută la lit. m);

k) cu amendă de la 500 milioane lei la 1 miliard lei, confiscarea utilajelor, instalațiilor, materiilor prime sau a produselor și anularea autorizației, pentru cea prevăzută la lit. q); l) cu amendă de la 500 milioane lei la 1 miliard lei, confiscarea, după caz, a produselor și a cisternelor sau a recipientelor și suspendarea activității pe o perioadă de 3-6 luni, pentru cele prevăzute la lit. s) și v);

m) cu amendă de la 150 milioane lei la 300 milioane lei, pentru cea prevăzută la lit. z);

n) cu amendă de la 200 milioane lei la 500 milioane lei și suspendarea activității pe o perioadă de 3-6 luni, pentru cea prevăzută la lit. z¹).

(3) Contravenientul poate achită pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute de prezenta lege, organul de control făcând mențiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal de constatare.

(4) Limitele amenzilor contravenționale prevăzute în prezenta lege pot fi actualizate anual, în funcție de evoluția ratei inflației, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice.

(5) Constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenție se fac de către personalul de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice și din unitățile sale teritoriale, împuternicite în acest scop.

(6) Contravențiilor prevăzute în prezenta lege li se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 53

(1¹) Anularea autorizației se face de către organul emitent și în situația în care agenții economici dețin sau comercializează produse supuse sistemului de marcare, marcate cu marcaje neautentice și/sau dețin în stoc astfel de marcaje. În acest caz administratorii și asociații societăților respective își pierd dreptul de a desfășura activitate de producție și comerț în domeniul produselor supuse marcarii, în următorii 10 ani de la constatarea faptei.

(1) Anularea autorizațiilor se face de către organul emitent, în baza deciziilor comisiilor ce vor fi instituite potrivit prezentei legi, ca urmare a actelor de control emise de organele de specialitate cu atribuții în acest sens sau la solicitarea agentului economic.

(2) În situația în care un agent economic asi încetează activitatea, este obligat să solicite organului emitent anularea autorizației.

(3) Suspendarea activității se face de organul fiscal în raza căruia asi desfășoară activitatea agentul economic, în temeiul:

a) actelor de control emise de organele de specialitate, prin care s-au constatat încălcări ale prevederilor legale, sau al anulării licenței de atestare a dreptului de marcare de către autoritatea emitenta;

b) prevederilor art. 49.

(4) În situația existenței unor acte de control aflate în diferite stadii de contestare se va proceda la suspendarea activității până la soluționarea litigiului, cu posibilitatea prelungirii duratei de valabilitate a autorizațiilor cu o perioadă egala cu perioada de suspendare.

(5) Dacă actele de control nu sunt contestate în termenul legal, autorizațiile vor fi anulate.

(6) Procedura suspendării activității va fi stabilită prin instrucțiunile de aplicare a prezentei legi.

Articolul 54

(1) Soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice se face conform dispozițiilor legale în materie.

(2) Împotriva măsurilor de anulare a autorizației emise în condițiile prevăzute de prezenta lege se pot utiliza căile de atac prevăzute pentru contenciosul administrativ.

Articolul 55

Soluțiile privind aplicarea unitară a prevederilor prezentei legi vor fi supuse analizei și aprobării Comisiei centrale fiscale, constituită în cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Articolul 56

Ministerul Finanțelor Publice va emite, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, instrucțiuni de aplicare, aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice, care se vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 57

Anexele nr. 1-11 fac parte integrantă din prezenta lege.

Articolul 58

Finanțarea cheltuielilor necesare în vederea executării și distribuirii sigiliilor, a documentelor de supraveghere fiscală, a Registrului supraveghetorului fiscal, precum și a autorizațiilor prevăzute în prezenta lege se asigura din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice.