LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții tranzitorii și finale

Azi

Legea 521/2002 · 7 articole

Articolul 59

Comisarii Gărzii Financiare pot opri mijloacele de transport pentru verificarea documentelor de însoțire a produselor care intra sub incidența regimului de supraveghere și autorizare.

Articolul 60

Agenții economici producători autorizați de alcool și de distilate care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, dețin secții de producție de alcool sau de distilate în alte localități decât cele în care asi au sediul social au obligația constituirii acestora în filiale, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Articolul 61

Stocurile de alcool etilic rafinat, de distilate și de băuturi alcoolice existente, la data intrării în vigoare a prezentei legi, la agenții economici care nu dețin autorizație de comercializare și care nu îndeplinesc condițiile legale de autorizare pot fi utilizate sau valorificate numai cu aprobarea Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile stabilite prin instrucțiunile emise în aplicarea acestei legi.

Articolul 62

(1) Agenții economici care dețin autorizații de comercializare valabile pe toată perioada de desfășurare a activității, eliberate anterior intrării în vigoare a prezentei legi, au obligația ca până la data de 15 noiembrie 2002 să prezinte aceste autorizații organelor emitente în vederea anulării și emiterii unor noi autorizații. După data de 15 noiembrie 2002 autorizațiile eliberate anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi sunt nule de drept.

(2) Eliberarea noilor autorizații se face cu plata taxei aferente și în condițiile prevăzute în prezenta lege.

Articolul 62¹

(1) Agenții economici producători și importatori de tuica, rachiuri naturale și produse intermediare, care dețin autorizații de comercializare emise de direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, au obligația de a solicita Ministerului Finanțelor Publice anularea acestora și emiterea unor noi autorizații, în conformitate cu prevederile art. 32 lit. a); în caz contrar, autorizațiile eliberate anterior sunt nule de drept.

(2) Eliberarea noilor autorizații se face în condițiile prevăzute de prezenta lege, fără plata taxei de autorizare.

Articolul 63

Pentru anul 2002 termenul de depunere a declarațiilor privind capacitatile de producție ale instalațiilor deținute, tipul instalațiilor, precum și nivelul producției de distilate, tuica și rachiuri naturale ce se estimeaza a se realiza este data de 15 noiembrie 2002.

Articolul 64

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga prevederile art. 28-42, art. 50 alin. (2) și ale art. 51-59 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2000 *) privind regimul produselor supuse accizelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 31 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 117/2001 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 27/2000 *) privind regimul produselor supuse accizelor și instituirea unor măsuri pentru diminuarea fenomenelor de frauda și evaziune fiscală în domeniul alcoolului și al băuturilor alcoolice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 28 septembrie 2001, cu excepția art. IX, precum și orice alte dispoziții contrare. NOTĂ: *) Ordonanța Guvernului nr. 27/2000 a fost respinsă de LEGEA nr. 618 din 13 noiembrie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 851 din 26 noiembrie 2002. Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României. PREșEDINTELE CAMEREI DEPUTAțILOR VALER DORNEANU Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României. p. PREșEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TARACILA București, 17 iulie 2002. Nr. 521.