(1) Organizația sindicala poate, în condițiile prevăzute de statut:

a) sa sprijine material membrii săi în exercitarea profesiunii;

b) sa constituie case de ajutor proprii;

c) sa editeze și sa tipareasca publicații proprii, în vederea creșterii nivelului de cunoaștere al membrilor săi și pentru apărarea intereselor acestora;

d) sa înființeze și sa administreze, în condițiile legii, în interesul membrilor săi, unități de cultura, învățământ și cercetare în domeniul activității sindicale, unități economico-sociale, comerciale, de asigurări, precum și banca proprie pentru operațiuni financiare în lei și în valută;

e) sa constituie fonduri proprii pentru ajutorarea membrilor săi;

f) sa organizeze și sa sprijine material și financiar activitatea sportiva în asociații și în cluburi sportive, precum și activități cultural-artistice.

(2) În vederea realizării activităților prevăzute la alin. (1) , sindicatele au dreptul, în condițiile legii, la obținerea de credite.