După alineatul (3²) al articolului 229 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (3³), cu următorul cuprins: "(3³) Dispozițiile alin. (3²) se aplică în mod corespunzător și în cazul numirii curatorului special prevăzut la art. 167 din Codul civil." Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată. p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, VIOREL HREBENCIUC PREȘEDINTELE SENATULUI GEORGE-CRIN LAURENȚIU ANTONESCU București, 14 martie 2013. Nr. 54.