LexistoriaDreptul la drept.

Principii generale

Azi

Legea 541/2002 · 3 articole

Articolul 4

(1) Casele de economii pentru domeniul locativ pot functiona numai pe baza autorizatiei emise de Banca Naționala a României.

(2) Caselor de economii pentru domeniul locativ le sunt aplicabile dispozitiile legislației bancare în măsura în care acestea nu contravin prevederilor prezentei legi.

Articolul 5

(1) Casele de economii pentru domeniul locativ se constituie sub forma juridica de societate pe acțiuni, ca filiale ale băncilor/caselor de economii, persoane juridice române sau straine, în baza aprobării Băncii Naționale a României, cu respectarea prevederilor legale în vigoare aplicabile societatilor comerciale.

(2) Actionari majoritari ai caselor de economii pentru domeniul locativ pot fi exclusiv bănci/case de economii. Actionari minoritari pot fi bănci/case de economii, societăți comerciale din domeniul imobiliar, societăți de asigurări, organe ale administrației publice centrale și locale, în măsura în care legea o permite, precum și persoane fizice.

(3) Participatia cumulata a persoanelor fizice nu poate depăși 5% din capitalul social al caselor de economii pentru domeniul locativ.

Articolul 6

Nivelul minim al capitalului social al caselor de economii pentru domeniul locativ este stabilit de Banca Naționala a României prin reglementari.