(1) Fiecărui vehicul, anterior introducerii sale în circulație sau utilizării sale în rețea, i se atribuie o entitate responsabilă cu întreținerea, înregistrată în R.N.V. în conformitate cu prevederile art. 33 din Directiva privind interoperabilitatea sistemului feroviar.
(2) Entitatea responsabilă cu întreținerea poate fi un operator de transport feroviar, un administrator de infrastructură sau orice alt deținător.
(3) Fără a aduce atingere răspunderii operatorilor de transport feroviar și administratorilor de infrastructură în ceea ce privește exploatarea în siguranță a unui tren, astfel cum este prevăzută la art. 4, entitatea se asigură, cu ajutorul unui sistem de întreținere, că vehiculele de a căror întreținere răspunde se află în stare de funcționare și că prezintă siguranță. În acest scop, entitatea responsabilă cu întreținerea garantează că vehiculele sunt întreținute în conformitate cu:
a) manualul de întreținere a fiecărui vehicul;
b) cerințele în vigoare, inclusiv normele privind întreținerea și dispozițiile S.T.I.
(4) Entitatea responsabilă cu întreținerea poate efectua ea însăși întreținerea sau poate contracta ateliere de întreținere, după caz.
(5) În cazul vagoanelor de marfă, fiecare entitate responsabilă cu întreținerea este certificată de un organism acreditat sau recunoscut în conformitate cu prevederile alin. (7) sau de către autoritatea națională de siguranță. Procesul de acreditare se bazează pe criterii de independență, competență și imparțialitate, cum ar fi standardele europene relevante privind seria EN 45000. Procesul de recunoaștere se bazează, de asemenea, pe criteriile de independență, competență și imparțialitate.
(6) În cazul în care entitatea responsabilă cu întreținerea este un operator de transport feroviar sau un administrator de infrastructură, respectarea dispozițiilor adoptate în conformitate cu prevederile alin. (7) se verifică de către autoritatea națională de siguranță competentă, în conformitate cu procedurile prevăzute la art. 10 sau 11, și se confirmă prin certificate specificate în cadrul respectivelor proceduri.
(7) Certificatele emise în conformitate cu sistemul de certificare a entității responsabile cu întreținerea pentru vagoanele de marfă, instituit pe baza prevederilor adoptate de către Comisia Europeană, confirmă respectarea atât a cerințelor prevăzute la alin. (3) și (4), cât și a următoarelor cerințe privind:
a) sistemul de întreținere instituit de către entitate;
b) formatul și validitatea certificatului emis entității;
c) criteriile de acreditare sau de recunoaștere a organismului sau a organismelor responsabile cu emiterea de certificate și cu asigurarea controalelor necesare pentru funcționarea sistemului de certificare;
d) data aplicării sistemului de certificare, inclusiv o perioadă de tranziție de un an pentru entitățile existente responsabile cu întreținerea.
(8) Certificatele emise în conformitate cu prevederile alin. (7) sunt valabile pe întreg teritoriul Comunității Europene.
(9) Prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii se pot stabili măsuri alternative în vederea îndeplinirii obligațiilor de a identifica entitățile responsabile cu întreținerea și de a le certifica, în următoarele cazuri:
a) vehicule înregistrate într-o țară terță și întreținute în conformitate cu legislația țării respective;
b) vehicule care sunt folosite în rețele sau pe linii cu ecartament diferit de cel al rețelei feroviare principale din cadrul Comunității Europene și pentru care îndeplinirea cerințelor prevăzute la alin. (3) este asigurată prin acorduri internaționale cu țări terțe;
c) vehicule prevăzute la art. 2 alin. (2) și echipamentul militar și de transport special ce necesită un permis ad-hoc de la autoritatea națională de siguranță care trebuie emis înainte de utilizare. În acest caz, se acordă derogări pentru perioade de cel mult 5 ani.
(10) Măsurile alternative prevăzute la alin. (9) se pun în aplicare prin derogări care se acordă de Autoritatea de Siguranță Feroviară Română:
a) la înregistrarea vehiculelor, conform prevederilor art. 33 din Directiva privind interoperabilitatea sistemului feroviar, în ceea ce privește identificarea entității responsabile cu întreținerea;
b) la eliberarea certificatelor și a autorizațiilor de siguranță către operatorii de transport feroviar și administratorii de infrastructură, în conformitate cu prevederile art. 10 și 11, în ceea ce privește identificarea sau certificarea entității responsabile cu întreținerea.
(11) Derogările acordate în conformitate cu prevederile alin. (10) se identifică și se motivează în raportul anual prevăzut la art. 18.