(1) Prezenta lege se aplică sistemului feroviar din România, care poate fi subdivizat în subsisteme pentru domenii de natură structurală și funcțională. Aceasta acoperă cerințele de siguranță pentru sistem ca întreg, inclusiv administrarea sigură a infrastructurii și a traficului feroviar, precum și interacțiunea dintre operatorii de transport feroviar și administratorii de infrastructură.
(2) Prezenta lege nu se aplică:
a) metrourilor, tramvaielor și altor sisteme feroviare urbane;
b) rețelelor care funcțional sunt separate de restul sistemului feroviar și care sunt destinate numai exploatării unor servicii de călători locale, urbane sau suburbane, precum și operatorilor de transport feroviar care funcționează exclusiv pe aceste rețele;
c) infrastructurii feroviare private, care este utilizată numai de proprietarul infrastructurii pentru propriile sale operațiuni de transport de mărfuri.
d) vehiculelor de patrimoniu care operează pe rețelele naționale, cu condiția să respecte normele și reglementările naționale în materie de siguranță, în vederea asigurării unei circulații sigure a unor astfel de vehicule;
e) căilor ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic, care operează pe rețele proprii, inclusiv atelierele, vehiculele și personalului acestora.
(3) Controlul privind siguranța circulației pentru rețelele de transport, prevăzute la alin. (2), se asigură de Autoritatea Feroviară Română - AFER, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 95/1998 privind înființarea unor instituții publice în subordinea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 3/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
(4) Reglementarea activităților privind siguranța, desfășurate pe rețelele de transport feroviar prevăzute la alin. (2), se face prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.