LexistoriaDreptul la drept.

Asistența Europol cu privire la anchetele penale

Azi

Legea 55/2012 · 2 articole

Abrogat la 11 martie 2018 · înlocuit de Legea 56/2018. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Secțiunea 1 — Echipe comune de anchetă

Articolul 3

(1) Autoritățile judiciare care constituie echipe comune de anchetă în condițiile art. 182 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în urma analizei proprii sau la solicitarea Europol, propun autorităților celorlalte state participante ca în componența echipelor respective să fie inclus și personal Europol, în măsura în care obiectul anchetelor privește infracțiuni de competența Europol.

(2) Autoritățile judiciare prevăzute la alin. (1) transmit Europol solicitarea de participare în cadrul echipelor comune de anchetă, prin intermediul Unității Naționale Europol, numai după obținerea acordului autorităților celorlalte state participante.

(3) Modalitățile administrative de participare a personalului Europol în cadrul echipelor comune de anchetă care funcționează pe teritoriul României se stabilesc potrivit dispozițiilor art. 6 din Decizia Europol.

(4) Personalul Europol participă în cadrul echipelor comune de anchetă care funcționează pe teritoriul României în calitate de membri detașați.

(5) La solicitarea Europol, autoritățile publice române își exprimă acordul cu privire la includerea informațiilor furnizate de acestea echipei comune de anchetă într-un sistem de prelucrare a informațiilor de la nivelul Europol.

(6) Prejudiciul cauzat de personalul Europol pe timpul participării în cadrul echipelor comune de anchetă care funcționează pe teritoriul României se repară în aceleași condiții ca și prejudiciul cauzat de membrii români ai echipei comune de anchetă.

(7) Autoritățile publice române, după informarea Unității Naționale Europol, solicită Europol rambursarea integrală a contravalorii sumelor de bani plătite de către acestea victimelor sau persoanelor îndreptățite să le primească în numele acestora pentru repararea prejudiciului prevăzut la alin. (6), cu excepția cazului în care prin dispoziții convenite între statul român și Europol se stabilește altfel.

(8) Litigiile cu privire la solicitările prevăzute la alin. (7) se soluționează în cadrul Consiliului de administrație al Europol, potrivit dispozițiilor art. 54 alin. (2) ultima teză din Decizia Europol.

Secțiunea a 2-a — Inițierea de anchete penale

Articolul 4

(1) Autoritățile române competente analizează cu prioritate solicitările Europol privind inițierea, derularea și coordonarea de anchete penale și răspund la acestea, menționând dacă anchetele solicitate vor fi inițiate sau nu.

(2) În cazul în care autoritățile române competente decid să nu dea curs unei solicitări a Europol, în cuprinsul răspunsului se menționează și motivele care au stat la baza acestei decizii, cu excepția cazurilor în care aceste motive nu pot fi divulgate potrivit art. 7 alin. (3) din Decizia Europol.

(3) Răspunsurile la solicitările Europol prevăzute la alin. (1), precum și informațiile furnizate Europol cu privire la rezultatele anchetelor sunt transmise prin intermediul Unității Naționale Europol.