LexistoriaDreptul la drept.

Domeniul muncii și protecției sociale

Azi

Legea 55/2020 · 19 articole

Articolul 16

Pe durata stării de alertă, în funcție de specificul activității și de nevoi, conducătorii instituțiilor publice implicate în combaterea pandemiei de COVID-19 pot dispune detașarea cu acordul prealabil al angajatului și al angajatorului care detașează, cu condiția ca angajatorul la care se face detașarea să fie din același domeniu de activitate.

Articolul 17

Pe durata stării de alertă, angajatorii dispun munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activității permite, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

Articolul 18

Pe durata stării de alertă, în funcție de specificul activității și de nevoi, conducătorii instituțiilor publice implicate în combaterea pandemiei de COVID-19, precum și a efectelor acesteia pot dispune unilateral întreruperea concediilor de odihnă, de odihnă suplimentare, fără plată, de studii și pentru formare profesională ale personalului angajat și reluarea activității pentru personalul propriu.

Articolul 19

Conducătorii centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, precum și în regulamentele-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a asigura măsurile de continuitate a activității pe durata stării de alertă, având dreptul să stabilească programul de lucru al angajaților, în condițiile legii.

Articolul 20

(1) Valabilitatea contractelor colective de muncă și a acordurilor colective de muncă se prelungește pe durata stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.

(2) În cazul contractelor și acordurilor colective de muncă prevăzute la alin. (1) , părțile au obligația inițierii negocierii colective în termen de 45 de zile de la încetarea stării de alertă, în condițiile legii.

Articolul 21

Pe durata stării de alertă, prin derogare de la prevederile art. 118 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată , cu modificările și completările ulterioare, angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariați, organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

Articolul 21¹

(1) Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi:

a) câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaților din sistemul public și privat;

b) câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor și studenților;

c) câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate și al soldaților și gradaților profesioniști.

(2) Drepturile persoanelor prevăzute la alin. (1) se acordă pe baza adeverinței de vaccinare eliberate potrivit legii. În situația în care ziua liberă coincide cu ziua vaccinării, persoanele prevăzute la alin. (1) au obligația depunerii adeverinței de vaccinare în prima zi lucrătoare de la vaccinare.

(3) Beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) și unul dintre părinți sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum și al persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilități.

(4) Drepturile persoanelor prevăzute la alin. (3) se acordă pe baza adeverinței de vaccinare și a declarației pe propria răspundere a celuilalt părinte sau a reprezentantului legal, potrivit căreia acesta nu a solicitat și nu va solicita zile libere pentru însoțirea la efectuarea vaccinului a copilului cu vârsta sub 18 ani, respectiv a persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani. În cazul familiilor monoparentale, în declarația pe propria răspundere se va menționa faptul că părintele se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(5) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică în situația în care persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c) sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.

(6) Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajații au obligația de a informa angajatorul cu privire la opțiunile de programare a zilelor libere pe care urmează să le solicite în temeiul prezentului articol, în vederea asigurării în condiții optime a funcționării activității acestuia.

Articolul 21²

Abrogat la 14 aprilie 2022 · de OUG nr. 44/2022

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schemă completă de vaccinare beneficiază de o alocație de hrană, în valoare totală de 100 lei, sub forma tichetelor de masă pe suport hârtie, care au caracteristicile fizice și valorice prevăzute de cap. II - Tichete de masă din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare. Tichetele de masă vor putea fi emise fără datele personale ale beneficiarilor, acestea urmând să fie completate la momentul distribuirii acestora.

(2) Cheltuielile aferente drepturilor prevăzute la alin. (1) se suportă din bugetul Ministerului Sănătății de la titlul 20 - Bunuri și servicii.

(3) Alocația de hrană, sub forma tichetelor de masă, acordată potrivit prevederilor alin. (1) , reprezintă venit neimpozabil pentru persoanele fizice, conform art. 62 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare.

(4) Tichetele de masă se achiziționează de către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, și se distribuie centrelor de vaccinare, cabinetelor medicilor de familie, ambulatoriilor de specialitate, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

Articolul 21³

(1) Se aprobă organizarea Loteriei de vaccinare, ca măsură pentru încurajarea vaccinării.

(2) Loteria de vaccinare constă în acordarea de premii în bani persoanelor cu schemă completă de vaccinare.

(3) Premiile în bani acordate potrivit prezentului articol se supun regimului fiscal aferent veniturilor din premii reglementat la cap. VIII - Venituri din premii și din jocuri de noroc din titlul IV - Impozitul pe venit din Legea nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

(4) Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului stabilește fondul anual de premiere pentru Loteria de vaccinare, precum și repartizarea acestuia.

(5) Extragerile sunt organizate de către Compania Națională «Loteria Română» - S.A. și sunt efectuate în prezența Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor, din care fac parte câte un reprezentant al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, al Ministerului Sănătății, respectiv al Companiei Naționale «Loteria Română» - S.A., cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE ( Regulamentul general privind protecția datelor).

(6) Rezultatul extragerilor se consemnează într-un proces-verbal care se transmite Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerului Sănătății, în prima zi lucrătoare după data extragerii.

(7) Costurile aferente organizării și desfășurării extragerilor sunt suportate de către Compania Națională «Loteria Română» - S.A.

(8) Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul.

(9) Plata câștigurilor se face de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prin Compania Națională «Loteria Română» - S.A., în maximum 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor.

(10) Pentru anul 2021, prima extragere are loc în luna octombrie.

(11) În anul 2021, suma necesară pentru asigurarea fondului de premiere pentru Loteria de vaccinare se asigură prin virări de credite angajament și credite bugetare, cu încadrarea în bugetul aprobat al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.

(12) Plățile aferente cheltuielilor prevăzute la alin. (11) se asigură de la capitolul 80.01 Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă, de la o poziție distinctă de transferuri din cadrul titlului 55 Alte transferuri.

(13) Persoanele cu schemă completă de vaccinare, după emiterea certificatului de vaccinare pe baza numelui, prenumelui și CNP-ului, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, se pot înscrie pentru participarea la Loteria de vaccinare pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro. Condițiile privind înscrierea pe site-ul de vaccinare sunt stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale. Înscrierea persoanelor reprezintă acceptul acestora pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016. Datele cu caracter personal sunt prelucrate și utilizate de către Ministerul Sănătății și Compania Națională «Loteria Română» - S.A. și stocate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale în scopul înscrierii persoanelor cu schemă completă de vaccinare, a extragerii, validării și acordării premiilor, numai pe durata necesară aplicării prevederilor prezentei ordonanțe.

(14) În vederea îndeplinirii scopului menționat la alin. (13) , Serviciul de Telecomunicații Speciale dezvoltă pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro funcționalitatea de înscriere a participanților în cadrul Loteriei de vaccinare, în baza cerințelor stabilite conform ordinului comun prevăzut la alin. (13) .

Articolul 22

Pe durata stării de alertă, pentru angajații din sistemul public, angajatorul poate stabili, cu acordul acestora, executarea unor lucrări sau sarcini de serviciu urgente, în legătură cu prevenirea și combaterea situației care a generat starea de alertă, indiferent de natura atribuțiilor de serviciu, cu asigurarea măsurilor de protecție a angajatului.

Articolul 23

(1) Pe durata stării de alertă, Guvernul dispune măsuri speciale de sprijin al angajatorilor și protecție a angajaților și familiilor acestora.

(2) Pentru perioada stării de alertă, autoritățile competente dispun măsuri de protecție și prevenție pentru angajații aflați în situații de vulnerabilitate.

(3) Pentru durata stării de alertă, Guvernul stabilește măsuri speciale de sprijin pentru alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare, pentru persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare, precum și pentru persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care au întrerupt activitatea, ca urmare a măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Articolul 24

Prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv ale actelor normative care o modifică și/sau o completează ori care cuprind dispoziții care privesc aplicarea prevederilor sale, se aplică în continuare, fără întrerupere, de la data încetării stării de urgență instituite prin decret, potrivit art. 93 alin. (1) din Constituția României, republicată , pentru toate domeniile de activitate în care se mențin restricții, până la ridicarea acestora, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020.

Articolul 25

(1) Pe durata stării de alertă, angajații din sistemul public vor rămâne disponibili pentru efectuarea sarcinilor de serviciu, în funcție de volumul de activitate al instituției, în vederea realizării scopului prezentei legi.

(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) se va face cu respectarea unui număr de maximum 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.

Articolul 26

(1) Pe durata stării de alertă, pentru neîndeplinirea gravă a atribuțiilor de serviciu legate de instituirea și aplicarea măsurilor prevăzute de prezenta lege, persoanele din instituțiile publice care au în atribuții prevenirea contaminării și combaterii efectelor COVID-19, pot fi suspendate din funcție, potrivit normei proprii de organizare și funcționare a instituției sau autorității publice, după caz. Suspendarea încetează de drept la data încetării stării de alertă.

(2) Posturile devenite vacante temporar prin aplicarea suspendării prevăzută la alin. (1) pot fi ocupate de funcționari publici sau personal contractual, prin numire de către autoritatea competentă, fără concurs.

(3) Suspendarea din funcție dispusă în condițiile alin. (1) și numirea dispusă în condițiile alin. (2) încetează de drept la încetarea stării de alertă.

Articolul 27

(1) Instituțiile și autoritățile publice pot angaja personal fără concurs, în funcție de nevoile determinate de prevenirea și combaterea situației care a generat starea de alertă și exclusiv pentru activități legate de aceasta, pentru o durată determinată, ce nu poate depăși 90 de zile de la data încetării stării de alertă.

(2) Pe durata stării de alertă, prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, numirile în funcțiile publice sau de înalt funcționar public pot fi făcute doar dacă îndeplinesc condițiile de a fi funcționar public sau, după caz, înalt funcționar public și numai dacă sunt necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor prevăzute de prezenta lege și pentru o durată determinată de maximum 90 de zile de la data încetării stării de alertă.

(3) Până la încetarea stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, cu excepția celor prevăzute la alin. (1) și (2) , a posturilor și funcțiilor vacante din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea și coordonarea acestuia, a posturilor și funcțiilor vacante din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și caselor de asigurări de sănătate, a posturilor și funcțiilor vacante din unitățile sanitare publice aparținând ministerelor și instituțiilor cu rețele sanitare proprii, astfel cum sunt prevăzute la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a posturilor didactice, didactice auxiliare, nedidactice și de conducere din cadrul unităților de învățământ preuniversitar, a posturilor de conducere, de îndrumare și de control din cadrul inspectoratelor școlare, precum și a posturilor și funcțiilor vacante din cadrul instituțiilor de învățământ superior, institutelor de cercetare, Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), Academiei Române, academiilor de ramură și a funcțiilor din cadrul Direcției generale pentru implementarea proiectului «România Educată» din cadrul Ministerului Educației.

Articolul 28

(1) Pe durata stării de alertă, prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, cu modificările și completările ulterioare, se aplică până la finalizarea cursurilor anului școlar.

(2) În aplicarea alin. (1) , miniștrii sunt abilitați să emită ordine pentru personalul din subordine.

Articolul 29

Pe durata stării de alertă se interzice declararea, declanșarea sau desfășurarea conflictelor colective de muncă în unitățile sistemului energetic național, în unitățile operative de la sectoarele nucleare, în unitățile cu foc continuu, în unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, în transporturile pe căile ferate, în unitățile care asigură transportul în comun și salubrizarea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă.

Articolul 30

Prin derogare de la prevederile art. 81 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare, în cazul personalului încadrat în unități sanitare, de asistență socială, de asistență medico-socială și în instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, termenele de preaviz nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe întreaga durată a stării de alertă.

Articolul 31

Pe durata stării de alertă, pentru angajații români care urmează să desfășoare activitate în străinătate, autoritățile competente dispun măsuri speciale de protecție.