(1) Baza de date prevăzută la art. 19¹ alin. (1) conține următoarele evidențe informatizate care cuprind:

a) date privind persoanele care au fost sancționate contravențional de către jandarmi;

b) date privind persoanele cărora le-au fost întocmite acte de către jandarmi, în conformitate cu prevederile art. 61 din Codul de procedură penală;

c) date privind persoanele care fac obiectul unor măsuri procesuale dispuse de organele judiciare;

d) alte evidențe necesare desfășurării misiunilor specifice Jandarmeriei Române.

(2) Cu privire la persoane, sunt prelucrate, după caz, următoarele date și categorii de date prin sisteme manuale și automate de evidență, mijloace foto-audio-video sau alte mijloace tehnice din dotare pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu:

a) numele și prenumele, numele anterior, numele de familie la naștere, pseudonimele sau poreclele;

b) sexul;

c) data și locul nașterii;

d) codul numeric personal;

e) seria și numărul actului de identitate;

f) cetățenia;

g) adresa de domiciliu și/sau reședință;

h) datele din pașaport/permisul de conducere/certificatul de înmatriculare al autovehiculului deținut/utilizat;

i) datele privind plăcuțele de înmatriculare ale autovehiculelor deținute/utilizate;

j) ocupația, profesia și locul de muncă;

k) imaginea;

l) vocea;

m) calitatea deținută în societăți/codul unic de înregistrare;

n) semnătura;

o) semnalmente;

p) semne particulare;

q) calitatea de suporter al unui club sportiv;

r) comportamentul, potrivit dispozițiilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 61 din Codul de procedură penală .

(3) În vederea îndeplinirii activităților stabilite prin Legea nr. 76/2023 privind organizarea și funcționarea Sistemului informatic național de semnalări și participarea României la Sistemul de informații Schengen, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, Jandarmeria Română poate prelucra amprenta digitală și/sau palmară în scopul identificării persoanelor care au introduse semnalări în Sistemul informatic național de semnalări.

(4) Datele cu caracter personal prevăzute la alin. (1) pot fi furnizate autorităților și instituțiilor publice cu atribuții de ordine publică și securitate națională, în condițiile în care comunicarea acestora vizează exercitarea prerogativelor de autoritate publică cu care sunt învestite, în baza unui document de colaborare/cooperare încheiat de către Inspectoratul General al Jandarmeriei Române cu acestea.

(5) Datele cu caracter personal prevăzute la alin. (2) pot fi furnizate persoanei vizate sau reprezentantului legal al acesteia, precum și organismelor similare din alte state, pe baza înțelegerilor la care România este parte.

(6) Documentul de colaborare/cooperare prevăzut la alin. (4) trebuie să conțină în mod obligatoriu destinația datelor, volumul și structura acestora, suportul pe care se livrează și măsurile de protecție și securitate a datelor prevăzute de lege.

(7) Regulile privind păstrarea, actualizarea și utilizarea bazei de date prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne.