(1) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi jandarmii angajați cu contract, încadrați pe funcții operative și care îndeplinesc condițiile legale, pot fi trecuți în corpul subofițerilor, pe bază de concurs sau examen de admitere în limita posturilor aprobate și a fondurilor bugetare alocate, acordându-li-se grade militare în funcție de vechimea lor în Ministerul Administrației și Internelor, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor.

(2) Personalul prevăzut la alin. (1) , care nu îndeplinește condițiile legale pentru trecerea în corpul subofițerilor ori nu promovează concursul sau examenul de admitere în corpul subofițerilor, se trece în corpul soldaților și gradaților profesioniști și i se aplică statutul acestora, potrivit legii.