(1) Comisia este compusă din 61 de membri.
(2) Poate fi numită, în condițiile legii, ca membru al Comisiei, orice persoană fizică care întrunește în mod cumulativ următoarele condiții:
a) are cetățenie română;
b) are capacitate deplină de exercițiu al drepturilor civile;
c) are o reputație neștirbită;
d) este licențiată în drept, respectiv deține o diplomă echivalentă în științe juridice sau în educație fizică și sport ori are o experiență recunoscută în activitatea sportivă.
(3) Cel puțin o treime din numărul membrilor Comisiei va avea studii juridice.
(4) Membrii Comisiei sunt numiți în conformitate cu prevederile regulamentului de procedură, cu respectarea următoarei structuri:
a) 25 de membri, de către Agenția Națională pentru Sport;
b) 10 membri, de către Comitetul Olimpic Român;
c) 15 membri, de către federațiile sportive naționale olimpice;
d) 8 membri, de către federațiile sportive naționale neolimpice;
e) 2 membri, de către ligile profesioniste;
f) un membru, de către Academia Națională de Educație Fizică și Sport.
(5) Membrii Comisiei beneficiază de o indemnizație de ședință în cuantum de 25% din salariul mediu brut pe economie pentru fiecare ședință, fără a depăși lunar 50% din acesta.