(1) Consiliul director este condus de un președinte, care este asistat în îndeplinirea atribuțiilor sale de un vicepreședinte.
(2) Președintele consiliului director exercită, în principal, atribuții referitoare la organizarea completelor și la administrarea cazurilor care vor fi supuse spre soluționare acestor complete.
(3) Vicepreședintele consiliului director îl ajută pe președintele consiliului în îndeplinirea atribuțiilor sale și este înlocuitorul de drept al acestuia.
(4) Președintele și vicepreședintele sunt aleși dintre membrii consiliului director, de către aceștia, prin vot secret.