(1) Se aprobă contractul de privatizare, semnat la data de 23 iulie 2004 între Ministerul Economiei și Comerțului din România, prin Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, și OMV AKTIENGESELLSCHAFT din Austria, al cărui obiect este reprezentat de vânzarea-cumpărarea unui număr de 12.739.341.312 acțiuni ale societății, reprezentând 33,34% din capitalul social al societății, și majorarea capitalului social al societății cu un număr de acțiuni care să-i permită cumpărătorului să dețină, după subscrierea de către acționarii minoritari ai societății, BERD și cumpărător, 51% din capitalul social al societății.

(2) Semnarea contractului de privatizare, în forma și cu conținutul negociate între părți, a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Societății Naționale a Petrolului "Petrom" - S.A. București, din data de 8 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 19 iulie 2004.

(3) Contractul de privatizare va fi angajant, din punct de vedere juridic, pentru părți, și va fi executat în conformitate cu prevederile sale.