LexistoriaDreptul la drept.

Sprijinul statului pentru cooperativele agricole

Azi

Legea 566/2004 · 3 articole

Articolul 76

Abrogat la 1 ianuarie 2026 · de Legea nr. 239/2025

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Activitatea cooperativelor agricole beneficiază de următoarele măsuri, care constituie derogări de la prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare:

a) scutirea de la plata impozitului pe profit a cooperativelor agricole care procesează produsele agricole și/sau care produc/comercializează material genetic și/sau au activitate de creștere și/sau activitate de reproducție, astfel: pentru primii 5 ani de la data intrării în producție, în cazul celor nou-înființate și pentru o perioadă de 5 ani începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei legi, pentru cele deja înființate;

b) scutirea de la plata impozitului pe profit a cooperativelor agricole prevăzute la art. 6 lit. b)-e¹) , astfel: pentru primii 5 ani de la începerea desfășurării activității în cazul celor nou-înființate și pentru o perioadă de 5 ani pentru cele deja înființate, care au realizat la data de 31 decembrie a anului calendaristic precedent o cifră de afaceri anuală netă de până la 10.000.000 euro, cursul de schimb fiind cel valabil la încheierea exercițiului financiar în care s-a realizat cifra de afaceri;

c) scutirea membrilor de la plata impozitului pe venituri în cazul persoanelor juridice microîntreprinderi și de la plata impozitului pe norma de venit în cazul persoanelor fizice, respectiv persoană fizică, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială, definite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016 , pentru producția valorificată prin/către cooperativa agricolă;

d) prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, cooperativele agricole care îndeplinesc condițiile de microîntreprinderi nu intră sub incidența Titlului III «Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor» și datorează impozit pe profit;

e) scutirea membrilor cooperatori de la plata impozitului pe clădirile și pe terenurile utilizate pentru producția valorificată prin/către cooperativa agricolă, inclusiv pentru bunurile aflate în patrimoniul de afectațiune al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale definite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016 .

e¹) scutirea cooperativelor agricole de la plata impozitului pentru clădirile și terenurile aflate în patrimoniu, utilizate pentru prestarea de servicii către membrii cooperatori;

f) scutirea membrilor cooperativelor agricole de la plata impozitului pe arendă în cazul terenurilor luate în arendă de către cooperativele agricole de la aceștia.

(2) Facilitățile fiscale prevăzute la alin. (1) lit. e) se acordă în integralitate membrilor cooperatori care au valorificat în anul anterior celui pentru care se datorează impozitele cel puțin 50% din producția obținută prin/către cooperativele agricole.

(3) În cazul în care cooperativele agricole se lichidează voluntar într-o perioadă de timp mai mică decât cea pentru care acestea au beneficiat de scutirile prevăzute în prezenta lege, pentru sumele respective se recalculează impozitul pe profit și se percep creanțe fiscale accesorii potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, de la data aplicării facilității, potrivit legii. În acest caz, cooperativele agricole au obligația depunerii declarației fiscale rectificative.

(4) Stabilirea criteriilor și modalităților potrivit cărora membrii cooperatori și cooperativele agricole vor beneficia de scutirile prevăzute la alin. (1) lit. b) , e) și e¹) se va face prin ordin comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului finanțelor publice și al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației.

Articolul 76¹

(1) Cooperativele agricole au acces la subvenții și la fondurile publice, precum și la fonduri europene, prevăzute în programul de susținere a agriculturii României.

(2) Recunoașterea cooperativelor agricole ca grupuri de producători pentru a beneficia de toate drepturile prevăzute de legislația în vigoare se realizează de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

(3) La cererea oricărui membru al cooperativei agricole, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, instanța de judecată va putea pronunța dizolvarea cooperativei agricole în cazul în care:

a) cooperativa agricolă nu și-a depus situațiile financiare anuale și, după caz, situațiile financiare anuale consolidate, precum și raportările contabile la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depășește 2 ani;

b) nu mai este o cooperativă agricolă activă, a încetat activitatea cooperativei agricole sau nu a fost reluată activitatea după perioada de inactivitate temporară, anunțată organelor fiscale și înscrisă în registrul comerțului, perioadă care nu poate depăși 2 ani de la data înscrierii în registrul comerțului.

(4) Cu 30 de zile înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (3) lit. a) și b) , Oficiul Național al Registrului Comerțului publică pe pagina sa de internet listele cu cooperativele agricole care nu și-au îndeplinit obligația. Fiecare oficiu al registrului comerțului afișează la sediul său lista cooperativelor agricole din circumscripția sa care nu și-au îndeplinit obligația de depunere a bilanțului, în condițiile prezentei legi.

Articolul 76²

(1) Se înființează Registrul Național al Cooperativelor Agricole din România, sistem electronic, constituit pe baza datelor și informațiilor furnizate de către Oficiul Național al Registrului Comerțului.

(2) Registrul Național al Cooperativelor Agricole se realizează, se actualizează, se administrează și se publică de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe site-ul instituției.

(3) Oficiul Național al Registrului Comerțului are obligația de a transmite anual Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale datele și informațiile referitoare la parcurgerea etapelor procedurale de înființare și declarare a situațiilor financiare anuale, respectiv denumire forme juridice, codul CAEN - sector de activitate, cod fiscal, cifra de afaceri, profit sau pierderi, număr de membri, număr de angajați, anul înființării, localitatea, adresa și datele de contact: reprezentant, telefon, e-mail.