(1) Conducerea curenta a Școlii Naționale de Grefieri este asigurată de director, 2 directori adjuncți și un director economic.

(2) Directorul și directorii adjuncți sunt numiți de Consiliul Superior al Magistraturii din rândul personalului de instruire care are calitatea de judecător sau procuror, pentru o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singura data.

(3) Directorul economic se recrutează prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii.