LexistoriaDreptul la drept.

Formarea profesională continua

Azi

Legea 567/2004 · 5 articole

Articolul 29

(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are obligația de a participa cel puțin o data la 5 ani la o forma de pregătire profesională continua, organizata de Școala Națională de Grefieri.

(2) În cazul grefierilor informaticieni, pregătirea profesională continuă se realizează prin participarea, cel puțin o data pe an, la cursuri de specialitate organizate la instituții de profil, pe baza convențiilor de colaborare încheiate cu curțile de apel ori cu parchetele de pe lângă curțile de apel sau, după caz, cu Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori cu Direcția Națională Anticorupție.

Articolul 30

(1) Formarea continuă se desfășoară sub forma de seminarii, sesiuni de pregătire, conferințe, vizite de lucru, stagii de formare în străinătate.

(2) Seminariile și sesiunile de formare continuă a grefierilor care își desfășoară activitatea în cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se realizează pe baza unui program anual aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, care este comunicat tuturor instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea în luna decembrie a anului anterior.

(3) Grefierii vor avea posibilitatea să opteze, în limita locurilor disponibile, pentru activitățile de formare continuă care îi interesează.

Articolul 31

(1) La sfârșitul fiecărui seminar sau fiecărei sesiuni de formare continua, organizata potrivit art. 30 , personalul primește o adeverință în care sunt consemnate și rezultatele obținute în urma evaluării cunoștințelor acumulate.

(2) Absolvirea oricărei forme de pregătire continua, organizata de Școala Națională de Grefieri sau, după caz, de instituțiile de profil, constituie un punctaj care se are în vedere la evaluarea anuala a personalului auxiliar al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.

Articolul 32

În completarea formării continue organizate de Școala Națională de Grefieri, la nivelul fiecărei instanțe și al fiecărui parchet se vor organiza, trimestrial, ore de pregătire profesională a personalului auxiliar de specialitate, sub îndrumarea unui judecător sau procuror desemnat de conducătorul fiecărei instanțe judecătorești, respectiv al fiecărui parchet de pe lângă aceasta.

Articolul 32¹

(1) Cheltuielile de cazare și masă ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, ale cursanților și ale personalului de instruire al Școlii Naționale de Grefieri, care participă la activitățile de formare profesională continuă organizate de Școala Națională de Grefieri, se suportă din bugetul acestei instituții.

(2) Plafonul maxim al cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin decizie a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Școlii Naționale de Grefieri.

(3) Cheltuielile de transport al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care participă la activitățile de formare profesională continuă organizate de Școala Națională de Grefieri, se suportă din bugetul instituțiilor unde îndeplinesc funcția de bază.

(4) Cheltuielile de transport al cursanților și al personalului de instruire al Școlii Naționale de Grefieri, care participă la activitățile de formare profesională continuă organizate de Școala Națională de Grefieri, se suportă din bugetul acestei instituții.

(5) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cursanții, precum și personalul de instruire al Școlii Naționale de Grefieri, care participă la activitățile de formare organizate de Școala Națională de Grefieri, nu beneficiază de diurnă de delegare de la instituțiile unde îndeplinesc funcția de bază.

(6) Cheltuielile de transport al membrilor Consiliului de conducere al Școlii Naționale de Grefieri care nu au domiciliul în municipiul București se suportă din bugetul Școlii Naționale de Grefieri.