LexistoriaDreptul la drept.

Numirea în funcție

Azi

Legea 567/2004 · 9 articole

Articolul 33

(1) Poate fi numită în funcția de grefier persoana care îndeplinește următoarele condiții:

a) are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu;

b) nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal și se bucură de o bună reputație;

c) cunoaște limba română;

d) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea funcției;

e) are studii superioare de specialitate sau studii medii, cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere;

f) este absolventă a Școlii Naționale de Grefieri.

(2) La numirea în funcția de grefier, pentru îndeplinirea condiției prevăzute la alin. (1) lit. e) , este necesară absolvirea de studii superioare juridice sau de studii medii. Persoanele care au studii superioare de altă specialitate, altele decât cele prevăzute la alin. (3) și (4) , sunt asimilate celor cu studii medii din punct de vedere al încadrării.

(3) Pentru numirea în funcția de grefier statistician, pentru îndeplinirea condiției prevăzute la alin. (1) lit. e) , este necesară absolvirea de studii superioare economice, studii superioare juridice sau studii medii economice.

(4) Pentru numirea în funcția de grefier documentarist, pentru îndeplinirea condiției prevăzute la alin. (1) lit. e) , este necesară absolvirea de studii superioare juridice, studii superioare de administrație publică sau filologice ori studii medii.

Articolul 34

Pentru numirea în funcția de grefier informatician sunt necesare îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. a)-d) și absolvirea de studii superioare de specialitate.

Articolul 35

Funcțiile de grefier informatician pot fi nominalizate potrivit nomenclatorului de funcții de specialitate prevăzute de lege pentru funcțiile de specialitate informatică.

Articolul 36

(1) În cazul în care activitatea instanțelor sau parchetelor nu se poate desfășura în condiții normale din cauza numărului mare de posturi vacante, recrutarea grefierilor se poate realiza prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante. Concursul se desfășoară la nivelul curților de apel, parchetelor de pe lângă curțile de apel, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, potrivit regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.

(2) Posturile de grefieri vacante temporar pot fi ocupate prin concurs organizat de către instanțele și parchetele prevăzute la alin. (1) , potrivit regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.

(3) La concurs pot participa persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. a)-e) .

Articolul 37

Grefierii și grefierii informaticieni sunt numiți prin decizie de către președinții curților de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea, în a căror circumscripție teritorială urmează să își desfășoare activitatea.

Articolul 38

(1) Poate fi numita în funcția de grefier arhivar, grefier registrator, agent procedural, aprod sau șofer persoana care are studii medii și îndeplinește condițiile prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. a)-d) .

(2) Numirea pe posturile prevăzute la alin. (1) se face pe baza de concurs, organizat la nivelul curților de apel, al parchetelor de pe lângă acestea sau, după caz, la Înalta Curte de Casație și Justiție, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau la Direcția Națională Anticorupție.

(3) Modul de organizare și desfășurare a concursului se stabilește prin regulamentul prevăzut la art. 9 alin. (2) .

Articolul 39

Grefierii arhivari, grefierii registratori, agenții procedurali, aprozii și șoferii sunt numiți prin decizie de către președinții curților de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea în a căror circumscripție teritorială urmează să își desfășoare activitatea.

Articolul 40

(1) Înainte de a începe să își exercite funcția, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea depune jurământul în fața conducătorului instanței judecătorești sau al parchetului de pe lângă aceasta, la care este numit.

(2) Dispozițiile art. 34 din Legea nr. 303/2004 , republicată, cu modificările ulterioare, se aplica în mod corespunzător.

Articolul 41

Grefierii informaticieni sunt subordonați, din punct de vedere administrativ, conducătorului instanței sau parchetului din care fac parte și, din punct de vedere profesional, Direcției de exploatare a tehnologiei informației din cadrul Ministerului Justiției sau, după caz, compartimentului corespunzător din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori Direcției Naționale Anticorupție.