LexistoriaDreptul la drept.

Suspendarea din funcție a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea

Azi

Legea 567/2004 · 4 articole

Articolul 48

(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este suspendat din funcție în următoarele cazuri:

a) încetat efectele juridice;

b) când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să își exercite funcția în mod corespunzător;

c) când săvârșește o abatere disciplinară gravă, în condițiile art. 88 .

(2) Suspendarea din funcție se dispune de președintele curții de apel sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă aceasta, în a cărui circumscripție teritorială își desfășoară activitatea persoana în cauza. Pentru personalul auxiliar de specialitate al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al Direcției Naționale Anticorupție, suspendarea din funcție se dispune de conducătorii acestora.

(3) În perioada suspendării din funcție, potrivit alin. (1) lit. a) și c), celui suspendat nu i se plătesc drepturile salariale. Aceasta perioada nu constituie vechime în munca și în specialitate.

Articolul 49

(1) În cazul prevăzut la art. 48 alin. (1) lit. a) , președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al Direcției Naționale Anticorupție, președintele curții de apel sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă aceasta comunica de îndată persoanei în cauza și conducerii instanței sau parchetului unde aceasta funcționează hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcție.

(2) Dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal față de persoana în cauza, suspendarea din funcție încetează, iar aceasta este repusă în situația anterioară, i se plătesc drepturile bănești de care a fost lipsită pe perioada suspendării din funcție și i se recunoaște vechimea în muncă și în specialitate pentru aceasta perioada.

(3) Prevederile alin. (2) se aplica în mod corespunzător și în cazul prevăzut la art. 48 alin. (1) lit. c) , dacă se constata nevinovăția persoanei în cauza.

Articolul 50

(1) În cazul prevăzut la art. 48 alin. (1) lit. b) , boala psihică se constată printr-o expertiză de specialitate, la sesizarea președintelui instanței sau, după caz, a conducătorului parchetului, iar suspendarea din funcție se dispune pe perioada recomandată de comisia medicală de specialitate. Comisia medicală de specialitate, precum și condițiile concrete de expertizare a persoanelor care suferă de o boală psihică se stabilesc prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului sănătății.

(2) După expirarea perioadei prevăzute la alin. (1) , președintele curții de apel sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă aceasta, pe baza unei noi expertize, poate hotărî încetarea suspendării și repunerea în funcție a persoanei în cauza, prelungirea acesteia sau, dacă boala este ireversibilă, o eliberează din funcție.

(3) În perioada suspendării, persoanei în cauza i se plătesc drepturile de asigurări sociale pentru boala, potrivit legii.

Articolul 51

Decizia de suspendare din funcție poate fi contestată la tribunalul de muncă și asigurări sociale în a cărui circumscripție teritorială își are domiciliul reclamantul.

Secțiunea a 3-a — Suspendarea din funcție a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea · Legea 567/2004 · Lexistoria