(1) Societățile comerciale filiale de distribuție și furnizare a energiei electrice "Electrica Dobrogea" - S.A. și "Electrica Banat" - S.A. cesionează către Societatea Comercială "Electrica" - S.A., cu titlu de plată a datoriilor scadente către Societatea Comercială "Electrica" - S.A., dreptul la încasarea sumelor rezultate ca urmare a lansării emisiunilor titlurilor de stat de către Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu prevederile art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2004 privind măsuri de diminuare a arieratelor din economie, cu completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 358/2004 .
(2) Diferența dintre valoarea nominală a acțiunilor rezultate în urma conversiei creanței Societății Comerciale "Electrica" - S.A. la Societatea Comercială "Combinatul Siderurgic Reșița" - S.A., în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.280/2001 privind acordarea unor facilități Societății Comerciale "C.S.R." - S.A. Reșița, și suma rezultată din valorificarea acestora, înregistrată la furnizorul de utilități Societatea Comercială "Electrica" - S.A., va fi acoperită din sumele încasate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului din recuperarea creanțelor comerciale preluate conform art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2004 , cu completările ulterioare.
(3) În situația în care nu se recuperează integral diferența prevăzută la alin. (2), suma rămasă va fi acoperită din sumele virate de instituțiile publice implicate în Trezoreria Statului, din veniturile din privatizare.
(4) Suma rămasă după acoperirea diferențelor prevăzute la alin. (2) se virează de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în contul curent general al Trezoreriei Statului și va fi utilizată în conformitate cu prevederile art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2004 , cu completările ulterioare.