(1) Ordinul Meritul Diplomatic și Medalia Meritul Diplomatic se conferă de către Președintele României prin decret, în baza propunerilor de decorare individuale formulate, potrivit art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 29/2000 , de către ministrul de resort pentru persoanele din domeniul său de activitate.
(2) Propunerile nominale pentru conferirea Ordinului Meritul Diplomatic și a Medaliei Meritul Diplomatic sunt avizate de Cancelaria Ordinelor, în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 29/2000 .
(3) Președintele României poate să confere Ordinul Meritul Diplomatic și Medalia Meritul Diplomatic și din proprie inițiativă, în proporție de 1% din numărul total stabilit prin lege pentru fiecare grad sau clasă a fiecărei decorații, cu excepția gradului de Mare Ofițer, în conformitate cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 29/2000 .