În termen de o lună de la data înregistrării cererii pentru eliberarea certificatului, OSIM examinează dacă sunt îndeplinite condițiile de formă prevăzute la art. 3, 10 și 11. În caz afirmativ, în termen de 3 luni de la data înregistrării cererii, OSIM publică în BOPI - Secțiunea Invenții următoarele elemente ale cererii pentru eliberarea certificatului:
a) numele și adresa solicitantului cererii;
b) numărul brevetului de bază sau al certificatului de protecție tranzitorie în vigoare;
c) titlul invenției din brevetul de bază sau din certificatul de protecție tranzitorie în vigoare;
d) numărul și data primei autorizații, precum și produsul pe care îl identifică;
e) după caz, numărul și data primei autorizații de punere pe piață în Comunitatea Europeană.