(1) Autoritățile competente prevăzute la art. 6 alin. (2) interzic utilizarea sau punerea în funcțiune a oricărui amplasament, instalații sau zone de depozitare sau a oricărei părți din acestea, dacă măsurile luate de operator pentru prevenirea sau atenuarea accidentelor majore prezintă deficiențe grave. În acest sens, se iau în considerare, între altele, deficiențele grave în desfășurarea acțiunilor necesare identificate în raportul de inspecție.

(2) Autoritățile competente prevăzute la alin. (1) pot interzice utilizarea ori punerea în funcțiune a oricărui amplasament, instalații sau zone de depozitare ori a oricărei părți din acestea, dacă operatorul nu a înaintat, în termenul stabilit: notificarea, documentul privind politica de prevenire a accidentelor majore, raportul de securitate sau alte informații solicitate potrivit prevederilor prezentei legi.

(3) Operatorii au dreptul să conteste decizia de interdicție. Contestația se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, cu respectarea prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, și fără a aduce atingere altor prevederi legale.

(4) Procedura de interzicere a utilizării sau punerii în funcțiune a unui amplasament, instalații ori zone de depozitare sau a oricărei părți din acestea se aprobă prin ordin comun al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al ministrului afacerilor interne.