(1) Pe toată durata negocierilor, ori de câte ori se va considera necesar, elementele de mandat și variantele de acțiune ale părții române pentru negocierea tratatelor la nivel de stat, la nivel guvernamental și, respectiv, la nivel departamental vor putea fi modificate numai prin memorandum inițiat, avizat și aprobat de aceleași instituții implicate în procedura aprobării inițierii negocierilor.
(2) Procedura prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește schimbarea șefului delegației.