LexistoriaDreptul la drept.

Protejarea patrimoniului tehnic și industrial

Azi

Legea 6/2008 · 3 articole

Articolul 4

(1) Ministerul Culturii și Cultelor, serviciile publice deconcentrate ale acestuia și Institutul Național al Monumentelor Istorice elaborează și desfășoară programe pentru identificarea, clasarea, cercetarea și punerea în valoare a bunurilor de patrimoniu tehnic și industrial.

(2) Identificarea bunurilor susceptibile de a face parte din patrimoniul tehnic și industrial se face pe baza criteriilor elaborate de Ministerul Culturii și Cultelor, cu avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice și al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Articolul 5

Bunurile aparținând patrimoniului tehnic și industrial se clasează în categoria patrimoniului cultural mobil, respectiv ca monumente istorice, și sunt inventariate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Articolul 6

(1) Intervențiile asupra bunurilor de patrimoniu tehnic și industrial clasate se pot realiza numai în condițiile în care nu este afectată integritatea istorică sau autenticitatea acestora.

(2) Ministerul Culturii și Cultelor sau, după caz, serviciile publice deconcentrate ale acestuia, prin reprezentanții lor special împuterniciți, au obligația de a interveni, ori de câte ori este necesar, pentru conservarea și prevenirea distrugerii bunurilor de patrimoniu tehnic și industrial clasate.

(3) Casarea, demolarea și orice intervenție ce ar putea afecta integritatea bunurilor de patrimoniu tehnic și industrial clasate se pot face numai cu avizul Ministerului Culturii și Cultelor, obținut ca urmare a solicitării scrise de declasare, formulată de proprietarii ori titularii dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra bunurilor respective, în condițiile legii.

(4) Autoritățile administrației publice centrale sau locale pot acorda sprijin material, logistic și de expertiză pentru conservarea bunurilor de patrimoniu tehnic și industrial clasate conform legii, aflate în proprietate privată.