LexistoriaDreptul la drept.

Anexa nr. 1

Azi

(Anexa nr. 1 la

Legea nr. 566/2004) Definirea și modul de autorizare și organizare a gospodăriei țărănești

1. Gospodăria țărănească este o exploatație agricolă mixtă de culturi și creșterea animalelor.

2. Gospodăria țărănească se autorizează pe persoană fizică de către unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia solicitantul are gospodăria, prin vizarea anuală a atestatului de gospodărie țărănească.

3. Atestatul de gospodărie țărănească și carnetul de comercializare se vor elibera de către cooperativa agricolă al cărei membru este numai solicitanților ce dețin în proprietate, în chirie, concesiune și/sau arendă suprafețe de teren, efective de păsări, animale, familii de albine și bazine piscicole.

4. Dimensiunile maxime obligatorii ale gospodăriei țărănești pentru sectorul vegetal, zootehnic și piscicol sunt:

A. Pentru sectorul vegetal:

a) cereale, plante tehnice și medicinale: (i) până la 50 ha pentru zona de câmpie; (ii) până la 20 ha, pentru zona de deal;

b) pajiști naturale cultivate și culturi furajere pentru zona de munte până la 25 ha;

c) legume până la 2 ha;

d) plantații de pomi și pepiniere până la 5 ha;

e) căpșunerii, arbuști fructiferi până la 1 ha;

f) plantații de vii nobile, pepiniere și hamei până la 5 ha;

g) sere și solare până la 0,5 ha.

B. Pentru sectorul zootehnic:

a) vaci de lapte sau bubaline până la 15 capete;

b) taurine la îngrășat până la 50 de capete;

c) oi sau capre până la 300 de capete;

d) cai de rasă până la 15 capete;

e) porci până la 100 de capete;

f) alte specii de animale până la 100 de capete;

g) găini ouătoare până la 2.000 de capete;

h) păsări pentru carne până la 5.000 de capete;

i) alte specii de păsări până la 1.000 de capete;

j) apicultură până la 50 de familii;

k) struți până la 15 capete;

l) iepuri până la 500 de capete;

m) animale de blană până la 100 de capete.

C. Pentru sectorul piscicol:

a) bazine amenajate pentru producerea puietului de pește până la 10 ha;

b) bazine amenajate pentru producerea peștelui de consum până la 20 ha;

c) păstrăvării până la 1 ha. 5. Gospodăria țărănească se înregistrează în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor - S.N.I.A. ca fiind deținută de persoane fizice, neînregistrate la oficiul registrului comerțului. Aceasta îndeplinește condiții minime de biosecuritate, nu se înregistrează sanitar-veterinar și comercializează pe piața națională animale vii și produsele de origine animală de la acestea, prin intermediul cooperativei agricole din care face parte. 6. Gospodăria țărănească se autorizează și funcționează ca membru într-o cooperativă agricolă, în conformitate cu prevederile prezentei legi. Animalele vii și produsele de origine animală de la acestea se comercializează numai către centrele de sacrificare, prelucrare, procesare, conservare, sortare, marcare și ambalare ale cooperativei agricole, în baza carnetului de comercializare. 7. Cooperativa agricolă emite atestatul de gospodărie țărănească și carnetul de comercializare.