LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții finale

Azi

Legea 61/2011 · 5 articole

Articolul 28

(1) Salarizarea personalului Departamentului se face în conformitate cu actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și beneficiază de prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Structura organizatorică, atribuțiile personalului, numărul maxim de posturi și manualul de proceduri ale Departamentului se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare al Departamentului, aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 29

Departamentul poate beneficia din partea Uniunii Europene de asistență și dotare tehnică, precum și de programe de pregătire specifică a personalului.

Articolul 30

La data intrării în vigoare a prezentei legi, personalul încadrat în cadrul Departamentului este preluat și reîncadrat corespunzător funcțiilor din prezentul act normativ.

Articolul 31

Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public.

Articolul 32

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

a) art. 6-13¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2005 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 17 iunie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 411/2005 , cu modificările și completările ulterioare;

b) Decizia primului-ministru nr. 205/2007 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 31 iulie 2007, cu modificările ulterioare.