LexistoriaDreptul la drept.

Constituire și organizare

Azi

Legea 62/2011 · 3 articole

Abrogat la 25 decembrie 2022 · înlocuit de Legea dialogului social. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 54

Organizațiile patronale sunt independente față de autoritățile publice, de partidele politice și de sindicate.

Articolul 55

(1) Organizațiile patronale se constituie prin asociere liberă, pe sectoare de activitate, teritorial sau la nivel național, după cum urmează:

a) patronii se pot asocia pentru constituirea unei organizații patronale;

b) două sau mai multe organizații patronale pot constitui o federație patronală;

c) două sau mai multe federații patronale pot constitui o confederație patronală.

(2) Organizațiile patronale își pot constitui structuri organizatorice teritoriale proprii, cu sau fără personalitate juridică. Structurile organizatorice teritoriale fără personalitate juridică își desfășoară activitatea în baza statutului organizațiilor patronale din care fac parte.

(3) Federațiile și confederațiile patronale pot constitui din organizațiile afiliate uniuni patronale teritoriale.

(4) Uniunile patronale teritoriale dobândesc personalitate juridică la cererea federațiilor sau a confederațiilor patronale care au hotărât constituirea acestora. În acest scop, împuternicitul special al federației sau confederației patronale va depune o cerere de dobândire a personalității juridice la tribunalul în a cărui rază teritorială își are sediul uniunea patronală teritorială, însoțită de hotărârea federației sau a confederației patronale de constituire a uniunii, potrivit statutului, copiile certificate ale statutelor federațiilor și/sau confederațiilor patronale și de copiile legalizate ale hotărârilor judecătorești de dobândire a personalității juridice de către acestea, rămase definitive.

(4¹) Un angajator poate fi afiliat, la nivel național, la o singură federație patronală. De asemenea, o federație patronală poate fi afiliată, la nivel național, la o singură confederație patronală de rang superior.

(5) O organizație patronală nu se poate afilia decât la o singură organizație patronală de rang superior.

(6) Organizațiile patronale constituite la nivel național trebuie să aibă în componență structuri teritoriale în cel puțin jumătate plus unu dintre județe, inclusiv în municipiul București.

Articolul 56

(1) Organizațiile patronale își desfășoară activitatea în baza statutelor și regulamentelor proprii, potrivit prevederilor prezentei legi.

(2) Organizațiile patronale nu pot desfășura activități cu caracter politic.

Secțiunea 1 — Constituire și organizare · Legea 62/2011 · Lexistoria