LexistoriaDreptul la drept.

Răspunderi și sancțiuni

Azi

Legea 656/2002 · 11 articole

Abrogat la 21 iulie 2019 · înlocuit de Legea spălării banilor. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 27

Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, disciplinară, contravențională sau penală.

Articolul 28

(1) Constituie contravenție următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să constituie infracțiuni:

a) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) , (7) și (8) și la art. 6 ;

b) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 5 alin. (3) teza a treia, art. 7 alin. (2) , art. 11 , 12 , 13 , 14 , 15 , art. 18 alin. (1) , art. 19-21 și la art. 24 .

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a) se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, iar contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. b) se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei.

(3) Sancțiunile prevăzute la alin. (2) se aplică și persoanelor juridice.

(4) Pe lângă sancțiunea prevăzută la alin. (3) , persoanei juridice i se poate aplica una sau mai multe dintre următoarele sancțiuni contravenționale complementare:

a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;

b) suspendarea avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități ori, după caz, suspendarea activității operatorului economic, pe o durată de la o lună la 6 luni;

c) retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț exterior, pe o durată de la o lună la 6 luni sau definitiv;

d) blocarea contului bancar pe o durată de la 10 zile la o lună;

e) anularea avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități;

f) închiderea unității.

(5) Contravențiile se constată și sancțiunile prevăzute la alin. (2) se aplică de către reprezentanții împuterniciți, după caz, de Oficiu sau de altă autoritate competentă, în condițiile legii, să efectueze controlul. În cazul în care controlul este efectuat de Banca Națională a României sau de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către reprezentanții împuterniciți, anume desemnați de către entități, în condițiile legii.

(6) Pentru faptele prevăzute la alin. (1) se pot aplica de către Oficiu, Banca Națională a României sau de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, pe lângă sancțiunile contravenționale, și măsuri sancționatorii specifice, potrivit competenței acestora.

(7) Dispozițiile prezentei legi referitoare la contravenții se completează în mod corespunzător cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 28 și 29 .

Articolul 29

(1) Constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani:

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;

c) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.

(2) Tentativa se pedepsește.

(3) Dacă fapta a fost săvârșită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii, instanța aplică, după caz, una sau mai multe dintre pedepsele complementare prevăzute la art. 136 alin. (3) lit. a)-c) din Codul penal .

(4) Cunoașterea provenienței bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanțele faptice obiective.

(5) Dispozițiile alin. (1)-(4) se aplică indiferent dacă infracțiunea din care provine bunul a fost comisă pe teritoriul României sau în străinătate.

Articolul 30

Persoana care a comis infracțiunea prevăzută la art. 29 , iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor participanți la săvârșirea infracțiunii beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Articolul 31

(1) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 18 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Articolul 32

În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune de spălare a banilor sau de finanțarea terorismului, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Articolul 33

(1) În cazul infracțiunilor de spălare a banilor și de finanțarea terorismului se aplică dispozițiile art. 118 din Codul penal privind confiscarea bunurilor.

(2) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.

(3) Veniturile sau alte beneficii materiale obținute din bunurile prevăzute la alin. (2) se confiscă.

(4) Dacă bunurile supuse confiscării nu pot fi individualizate față de bunurile dobândite în mod legal, se confiscă bunuri până la concurența valorii bunurilor supuse confiscării.

(5) Dispozițiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător și veniturilor sau altor beneficii materiale obținute din bunurile supuse confiscării, ce nu pot fi individualizate față de bunurile dobândite în mod legal.

(6) Pentru a garanta ducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, este obligatorie luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de Codul de procedură penală.

Articolul 34

Abrogat cel târziu la 1 februarie 2014

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

În cazul infracțiunilor prevăzute la art. 29 și 31, precum și în cazul infracțiunii de finanțare a actelor de terorism, secretul bancar și secretul profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală și nici instanțelor de judecată. Datele și informațiile se transmit la solicitarea scrisă a procurorului sau a organelor de cercetare penală, dacă cererea acestora a fost autorizată de procuror, ori a instanțelor de judecată.

Articolul 35

Abrogat cel târziu la 1 februarie 2014

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Când sunt indicii temeinice cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor sau de finanțare a actelor de terorism, în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorului pot fi dispuse următoarele măsuri:

a) punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora;

b) punerea sub supraveghere, interceptarea sau înregistrarea comunicațiilor;

c) accesul la sisteme informatice;

d) livrarea supravegheată a sumelor de bani.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) lit. a) poate fi dispusă de procuror pe o durată de cel mult 30 de zile. Pentru motive temeinice, această măsură poate fi prelungită de procuror prin ordonanță motivată, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile. Durata maximă a măsurii dispuse este de 4 luni.

(3) Măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) pot fi dispuse de judecător, potrivit dispozițiilor art. 91¹-91⁶ din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.

(4) Procurorul poate dispune să i se comunice înscrisuri, documente bancare, financiare ori contabile, în condițiile prevăzute la alin. (1).

(5) Măsura prevăzută la alin. (1) lit. d) poate fi dispusă de procuror și este autorizată prin ordonanță motivată, care trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 203 din Codul de procedură penală, următoarele:

a) indiciile temeinice care justifică măsura și motivele pentru care măsura este necesară;

b) detalii cu privire la banii care fac obiectul supravegherii;

c) timpul și locul efectuării livrării sau, după caz, itinerarul ce urmează a fi parcurs în vederea efectuării livrării, dacă acestea sunt cunoscute;

d) datele de identificare a persoanelor autorizate să supravegheze livrarea.

Articolul 36

Abrogat cel târziu la 1 februarie 2014

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

În cazul în care există indicii temeinice și concrete că s-a săvârșit sau că se pregătește săvârșirea unei infracțiuni de spălare a banilor ori de finanțare a actelor de terorism, care nu poate fi descoperită sau ai cărei făptuitori nu pot fi identificați prin alte mijloace, pot fi folosiți, în vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii și identificarea făptuitorilor, investigatori sub acoperire, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Articolul 37

Hotărârea judecătorească definitivă privind infracțiunea prevăzută la art. 29 se comunică Oficiului.