Ordonanța Guvernului nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 august 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 493/2002 , se completează după cum urmează: - La articolul 16, după alineatul (3) se introduce alineatul (3¹) cu următorul cuprins: "(3¹) Pentru activitatea de interes public desfășurată de notarii publici, care implica determinarea, colectarea și virarea la buget, potrivit legii, a taxelor de timbru aferente actelor notariale, se admite la deducere în plus un procent de 5% din volumul taxelor de timbru încasate și virate."