În sensul prevederilor prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificatii:

a) cedent - persoana care își pierde calitatea de angajator față de salariații întreprinderii, ai unității sau ai unor părți ale acestora, transferate în condițiile prevăzute la art. 1 ;

b) cesionar - persoana care dobândește calitatea de angajator față de salariații întreprinderii, ai unității sau ai unor părți ale acestora, transferate în condițiile prevăzute la art. 1 ;

c) salariat - persoana încadrată în munca în baza unui contract individual de muncă;

d) transfer - trecerea din proprietatea cedentului în proprietatea cesionarului a unei întreprinderi, unități sau a unor părți ale acestora, având ca scop continuarea activității principale sau secundare, indiferent dacă urmărește sau nu obținerea unui profit;

e) reprezentanții salariaților - reprezentanții organizațiilor sindicale sau, în cazul în care nu exista sindicat, persoanele alese și mandatate sa reprezinte salariații, potrivit legii.