(1) Propunerea de includere în Program trebuie să cuprindă:
a) informațiile referitoare la cauza penală respectivă;
b) datele personale ale martorului;
c) datele și informațiile furnizate de martor, precum și caracterul determinant al acestora în aflarea adevărului;
d) circumstanțele în care martorul a intrat în posesia datelor și a informațiilor furnizate sau pe care le va furniza;
e) orice elemente care pot evidenția starea de pericol în care se află martorul;
f) estimarea posibilităților de recuperare a prejudiciului cauzat prin infracțiune;
g) persoanele care au cunoștință despre datele și informațiile deținute de martor și despre faptul că acesta le-a furnizat organelor judiciare sau că are intenția de a le furniza;
h) o evaluare a profilului psihologic al martorului și al celorlalte persoane propuse a fi incluse în Program;
i) riscul pe care martorul și celelalte persoane pentru care se solicită includerea în Program îl prezintă pentru comunitatea în care urmează să fie relocați;
j) date referitoare la situația financiară a martorului;
k) orice alte date care prezintă relevanță pentru evaluarea situației martorului și pentru includerea acestuia în Program.
(2) Propunerea de includere în Program trebuie să fie însoțită de acordul scris al persoanei pentru care se cere includerea în Program, precum și de o evaluare realizată de O.N.P.M. cu privire la posibilitatea includerii în Program a persoanei în cauză.