(1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 35.000 lei următoarele fapte:

a) nerespectarea țintelor stabilite în cadrul Planului național de achiziții publice verzi;

b) necompletarea de către autoritățile contractante a Formularului APV în momentul în care se publică în SEAP anunțul de atribuire;

c) netransmiterea de către autoritățile contractante a Raportului APV completat, până la data de 1 martie a anului următor celui în care s-a făcut monitorizarea.

(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează de către persoanele împuternicite din cadrul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice.

(3) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

(4) În măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, contravențiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.