(1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 31 ianuarie 2019.
(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se aprobă, prin decizie a prim-ministrului, criteriile de selecție a organizațiilor prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. d) .
(3) În termen de 30 de zile de la emiterea deciziei prevăzute la alin. (2) :
a) instituțiile publice și organizațiile prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. a)-c) și e) au obligația de a-și desemna reprezentanții în cadrul Consiliului;
b) Secretariatul General al Guvernului selectează reprezentantul organizațiilor neguvernamentale, prevăzut la art. 5 alin. (3) lit. d) .
(4) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se aprobă, prin decizie a prim-ministrului, componența nominală a Consiliului.
(5) În termen de 30 de zile de la prima ședință, Consiliul transmite propunerile sale secretariatului tehnic în scopul elaborării regulamentului de organizare și funcționare, care se aprobă prin decizie a prim-ministrului.