(1) În cazul acordurilor ce au ca obiect acte de comunicare publică, de punere la dispoziția publicului a operelor sau a altor obiecte protejate, prin mijloace cu fir sau fără fir, astfel încât membrii publicului să poată avea acces la acestea în orice loc și în orice moment ales în mod individual, care au loc în cursul furnizării unui serviciu online auxiliar, precum și în cazul actelor de reproducere necesare pentru furnizarea, accesarea sau utilizarea unui astfel de serviciu online, aflate în vigoare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se aplică dispozițiile art. 20 alin. (3)-(6) din Legea nr. 8/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, începând cu data de 7 iunie 2023, dacă respectivele acorduri expiră după această dată.

(2) Contractelor de licență sau de transfer al drepturilor autorilor și artiștilor interpreți sau executanți li se aplică obligația de transparență stabilită la art. 40² din Legea nr. 8/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, de la data de 7 iunie 2022.

(3) Prevederile art. 94¹ alin. (1) din Legea nr. 8/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, nu se aplică publicațiilor de presă publicate pentru prima dată înainte de 6 iunie 2019.

(4) Pentru autorizațiile obținute pentru actele de comunicare către public de programe prin introducere directă, aflate în vigoare la data intrării în vigoare a prezentei legi, prevederile art. 134³ din Legea nr. 8/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică începând cu 7 iunie 2025, dacă expiră după respectiva dată.

(5) Prevederile prezentei legi nu se aplică actelor încheiate sau drepturilor dobândite înainte de 7 iunie 2021.

(6) Prevederile art. I nu afectează în niciun fel utilizările legitime ale operelor sau obiectelor protejate, cum ar fi utilizările în temeiul excepțiilor sau limitărilor permise de lege sau prevăzute în dreptul Uniunii Europene, și nu conduce la nicio identificare a utilizatorilor individuali și nici la prelucrarea datelor cu caracter personal, cu excepția cazului în care are loc în conformitate cu Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, cu modificările și completările ulterioare, și Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

(7) Prevederile art. 94² din Legea nr. 8/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, nu aduc atingere regimurilor actuale sau viitoare prevăzute de lege, în ceea ce privește dreptul de împrumut public.