LexistoriaDreptul la drept.

Incompatibilități și interdicții

Azi

Legea 7/2006 · 3 articole

Articolul 9

Calitatea de funcționar public parlamentar este incompatibilă cu orice altă funcție publică, cu excepția funcțiilor și activităților didactice din învățământul superior, cercetare științifică și creație literar-artistică, precum și cu excepția funcțiilor exercitate în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public parlamentar, potrivit fișei postului.

Articolul 10

(1) Funcționarii publici parlamentari nu pot deține funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:

a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice, cu excepția cazului în care raportul de serviciu este suspendat, conform art. 61 alin. (1) lit. a) ;

b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepția cazului în care funcționarul public parlamentar este suspendat din funcția publică, în condițiile legii, pe durata numirii sale;

c) în cadrul regiilor autonome sau al societăților comerciale din sectorul public;

d) în calitate de membru al unui grup de interes economic.

(1¹) Nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (1) lit. a) și c) , funcționarul public parlamentar care este reprezentantul secretarului general al Camerei Deputaților în Consiliul de administrație al Regiei Autonome «Monitorul Oficial», potrivit art. II din Legea nr. 208/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României.

(2) Funcționarii publici parlamentari nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce privește efectuarea unor acte în legătură cu funcția publică pe care o exercită.

(3) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) , la încetarea perioadei pentru care a fost numit sau ales ori la încheierea mandatului demnitarului, după caz, funcționarul public parlamentar este reîncadrat în funcția publică deținută sau într-o funcție similară.

(4) Dispozițiile prezentei legi privind activitatea politică a funcționarului public parlamentar nu se aplică persoanelor care desfășoară activitățile prevăzute la art. 3 la Cancelaria președintelui, la cabinetele membrilor Biroului permanent, la cabinetele liderilor grupurilor parlamentare și la grupurile parlamentare.

Articolul 11

(1) Nu sunt permise raporturi ierarhice directe, în cazul în care funcționarii publici parlamentari sunt soți sau rude de gradul I.

(2) Persoanele care se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) vor opta, în termen de 10 zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe.

(3) Orice persoană poate sesiza existența situațiilor prevăzute la alin. (1) .

(4) Situațiile prevăzute la alin. (1) și, corelativ, neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la alin. (2) se constată de către secretarul general, care va dispune încetarea raporturilor ierarhice directe dintre funcționarii publici parlamentari soți sau rude de gradul I.

(5) Procedura de constatare a incompatibilităților este stabilită prin Regulamentul intern al funcționarilor publici parlamentari din structurile de specialitate ale Camerei Deputaților sau Senatului, aprobat de Biroul permanent al fiecărei Camere.