Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 11 Până la încetarea stării de alertă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea și în coordonarea Ministerului Sănătății, inclusiv funcțiile publice de execuție și conducere, pot fi ocupate prin numire, fără concurs, de funcționari publici sau personal contractual care îndeplinesc cerințele de ocupare stabilite în fișa postului și în actele normative specifice domeniului de activitate, aplicabile categoriei de personal cu care este prevăzut a fi încadrat postul vacant, și criteriile prevăzute de statutele profesionale specifice. Numirea în cadrul aparatului propriu al Ministerului Sănătății se face prin ordin al ministrului sănătății și încetează de drept în cel mult 90 de zile de la data încetării stării de alertă sau înainte de termen, la inițiativa angajatorului. Numirea în cadrul unităților aflate în subordinea sau în coordonarea Ministerului Sănătății se face prin act administrativ al conducătorului instituției sau al unității angajatoare, cu încadrarea în limita numărului maxim de posturi aprobate de către ordonatorul principal de credite prin statul de funcții, și încetează de drept în cel mult 90 de zile de la data încetării stării de alertă sau înainte de termen, la inițiativa conducătorului instituției sau al unității angajatoare.
2. La articolul 27, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul 27 (1) Instituțiile și autoritățile publice pot angaja personal fără concurs, în funcție de nevoile determinate de prevenirea și combaterea situației care a generat starea de alertă și exclusiv pentru activități legate de aceasta, pentru o durată determinată, ce nu poate depăși 90 de zile de la data încetării stării de alertă. (2) Pe durata stării de alertă, prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, numirile în funcțiile publice sau de înalt funcționar public pot fi făcute doar dacă îndeplinesc condițiile de a fi funcționar public sau, după caz, înalt funcționar public și numai dacă sunt necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor prevăzute de prezenta lege și pentru o durată determinată de maximum 90 de zile de la data încetării stării de alertă.