Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124 din 24 noiembrie 2004 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraților și a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.168 din 9 decembrie 2004, cu următoarele modificări și completări:

1. La articolul I punctul 1 , alineatele (1) și (2) ale articolului 57 vor avea următorul cuprins:Articolul 57 (1) Cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului și curții de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel. (2) Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

2. La articolul I punctul 2 , alineatul (5) al articolului 130 va avea următorul cuprins:(5) Dispozițiile prezentei legi privind managerii economici ai instanțelor și ai parchetelor se aplică începând cu data de 1 iulie 2005.

3. La articolul I, după punctul 2 se introduce un punct nou, punctul 2¹, cu următorul cuprins:La articolul 130, după alineatul (5) se introduce un alineat nou, alineatul (6), cu următorul cuprins: (6) Funcția de manager economic se echivalează cu funcția de director executiv.

4. La articolul I punctul 3 , alineatul (2) al articolului 133 va avea următorul cuprins:(2) Dispozițiile art. 135 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la directorii economici, se abrogă de la data de 1 iulie 2005.

5. Articolul II va avea următorul cuprins:Articolul II Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, se modifică după cum urmează: Alineatul (1) al articolului 22 va avea următorul cuprins: Articolul 22 (1) Judecătorii stagiari judecă: a) cererile privind pensiile de întreținere, cererile privind înregistrările și rectificările în registrele de stare civilă, cererile privind popririle, încuviințarea executării silite, învestirea cu formulă executorie și luarea unor măsuri asigurătorii; b) litigiile patrimoniale având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui bun, în cazul în care valoarea obiectului litigiului nu depășește 100 milioane lei; c) acțiunile posesorii; d) plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale; e) somația de plată; f) reabilitarea; g) constatarea intervenției amnistiei ori grațierii; h) infracțiunile prevăzute la art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală . Alineatul (6) al articolului 32 va avea următorul cuprins: (6) Actele efectuate de magistrat înainte de depunerea jurământului sunt nule, cu excepția celor prevăzute la art. 22.