(1) Societățile mutuale se dizolvă și intră în lichidare în următoarele situații:
a) prin hotărârea adunării membrilor;
b) prin scăderea numărului membrilor sub limita prevăzută de prezenta lege, în condițiile prevăzute la art. 9 alin. (2) și (3) ;
c) în cazul neacordării autorizației de funcționare, conform art. 23 alin. (7) ;
d) în cazul retragerii autorizației de funcționare;
e) la declararea falimentului societății mutuale;
f) în alte cazuri prevăzute de prezenta lege și/sau de actul constitutiv.
(2) Societățile mutuale stabilesc în actul constitutiv situațiile, condițiile și modalitatea de dizolvare și lichidare, cu respectarea prevederilor legale, a prezentei legi și reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea acesteia, a Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare, precum și, în măsura în care nu contravin acestora, a dispozițiilor Legii nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative incidente, aplicabile societăților de asigurare pe acțiuni.
(3) În aplicarea prevederilor alin. (2) , actul constitutiv conține și prevederi privind drepturile și obligațiile membrilor societății mutuale pe perioada lichidării, efectele acesteia asupra contractelor de asigurare, ordinea de prioritate a creanțelor și alte aspecte specifice.
(4) După deschiderea procedurii de lichidare, sunt interzise acceptarea de noi membri, încheierea de noi contracte de asigurare, precum și creșterea sumei asigurate ori a limitei de despăgubire sau suplimentarea riscurilor asigurate prin contractele de asigurare în vigoare.