LexistoriaDreptul la drept.

Scopul, constituirea și principii generale privind organizarea societăților mutuale

Azi

Legea 71/2019 · 6 articole

Articolul 3 — Scopul societăților mutuale

(1) Societățile mutuale au ca scop acoperirea, prin contracte de asigurare, a riscurilor membrilor săi și plata de despăgubiri și indemnizații de asigurare către aceștia, beneficiarii contractelor și/sau terții păgubiți, în cazul producerii riscurilor asigurate.

(2) Societățile mutuale desfășoară numai activitate de asigurare și operațiuni legate direct de această activitate pentru membrii acestora, pe baza principiului mutualității.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , societățile mutuale pot încheia cu membrii lor persoane juridice sau entități fără personalitate juridică și contracte de asigurări de grup pentru angajații acestora, fără ca aceștia din urmă să devină membri, obligația achitării contribuțiilor prevăzute de prezenta lege, de actul constitutiv și de contractele în cauză revenind respectivilor membri.

Articolul 4 — Garantarea obligațiilor sociale

(1) Obligațiile sociale ale societăților mutuale sunt garantate cu patrimoniile lor sociale.

(2) Membrii nu sunt ținuți răspunzători personal față de creditorii societății mutuale.

Articolul 5 — Denumirea, sediul social și sediile secundare

(1) Societățile mutuale includ în mod obligatoriu în denumire sintagma „societate mutuală de asigurare“.

(2) Societățile mutuale își stabilesc sediul social și, după caz, sediul central, reprezentând locul unde se află centrul principal de conducere și de administrare a activității, pe teritoriul României.

(3) Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societății mutuale și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa.

(4) Dacă sucursala este deschisă într-o localitate din același județ sau în aceeași localitate cu societatea mutuală, aceasta se înregistrează în același oficiu al registrului comerțului, însă distinct, ca înregistrare separată.

(5) Celelalte sedii secundare, precum agențiile, punctele de lucru sau altele asemenea, sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților mutuale și se menționează numai în cadrul înregistrării societății în registrul comerțului de la sediul principal.

Articolul 6 — Actul constitutiv

(1) Actul care stă la baza constituirii societăților mutuale îl reprezintă actul constitutiv, care se încheie sub semnătura privată a membrilor fondatori.

(2) Actul constitutiv al societății mutuale cuprinde cel puțin următoarele:

a) denumirea societății mutuale;

b) durata societății mutuale;

c) sediul social și sediul central ale societății mutuale;

d) obiectul de activitate al societății mutuale;

e) clasele de asigurări pe care le practică, riscurile supuse asigurării;

f) modul de dobândire și încetare a calității de membru;

g) drepturile și obligațiile membrilor;

h) resursele financiare ale societății mutuale, inclusiv prevederi referitoare la constituirea fondului de echilibrare pentru situații nefavorabile și, dacă este cazul, a altor fonduri de rezervă statutare conform prevederilor art. 17 alin. (1) , cu respectarea prezentei legi, și tipul de contribuții, fixe și/sau variabile, percepute membrilor săi;

i) modul de stabilire a contribuțiilor suplimentare și a cuantumurilor maxime ale acestora, precum și situațiile în care pot fi solicitate membrilor;

j) prevederi privind fondul inițial, referitoare la cuantumul acestuia, termenul de vărsare a eventualelor sume rămase nevărsate, modul de utilizare a acestuia, precum și, dacă este cazul, drepturile membrilor care contribuie la constituirea acestuia, conform prevederilor prezentei legi;

k) datele de identificare a membrilor fondatori ai societății mutuale, semnatari ai actului constitutiv;

l) prevederi privind organizarea adunărilor generale ale membrilor referitoare la atribuțiile acestora, modalitatea și termenele de convocare, condițiile de cvorum și de adoptare a hotărârilor, condițiile de reprezentare a membrilor;

m) clauze privind conducerea, administrarea, funcționarea și controlul gestiunii societății mutuale de către organele statutare, respectiv numărul membrilor consiliului de administrație și al directorilor sau, după caz, numărul membrilor consiliului de supraveghere și ai directoratului;

n) datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administrație, respectiv a primilor membri ai consiliului de supraveghere, în funcție de modul de organizare a conducerii în sistem unitar sau în sistem dualist;

o) atribuțiile conferite administratorilor/consiliului de supraveghere și, după caz, directorilor, respectiv membrilor directoratului;

p) prevederi referitoare la auditul financiar;

q) condițiile fuziunii sau divizării societății mutuale;

r) sediile secundare ale societății mutuale, atunci când se înființează odată cu societatea, sau condițiile pentru înființarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înființare;

s) condițiile transferului total sau parțial de portofoliu;

ș) condițiile și modul de dizolvare și de lichidare a societății mutuale;

t) modalitățile de informare trimestrială a membrilor cu privire la situația societății mutuale, cu respectarea reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea prezentei legi privind informațiile minime ce trebuie comunicate;

ț) modul de utilizare a excedentului anual distribuibil al societății mutuale;

u) organele statutare competente să aprobe condițiile generale ale contractelor de asigurare și modificările ulterioare ale acestora, condițiile de aprobare, precum și efectele modificărilor aprobate asupra contractelor de asigurare în vigoare;

v) alte informații prevăzute de prezenta lege și de reglementările emise de A.S.F. în aplicarea prezentei legi;

w) alte informații considerate relevante de către membri.

(3) Datele de identificare prevăzute la alin. (2) lit. k) și n) includ:

a) pentru persoanele fizice: numele, prenumele, codul numeric personal și, dacă este cazul, echivalentul acestuia, potrivit legislației naționale aplicabile, locul și data nașterii, domiciliul și cetățenia;

b) pentru persoanele juridice: denumirea, sediul, naționalitatea, numărul de înregistrare în registrul comerțului sau codul unic de înregistrare, potrivit legii naționale aplicabile.

(4) Modificările ulterioare ale actului constitutiv sunt supuse avizării de către A.S.F. conform reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea prezentei legi.

(5) A.S.F. poate respinge avizarea modificărilor aduse actului constitutiv în cazul în care interesele membrilor în calitatea lor de asigurați sau de părți în contractele de asigurare încheiate cu societatea mutuală nu sunt protejate sau modificările propuse ar putea conduce la nerespectarea cerințelor de solvabilitate și/sau privind indicatorii de prudență conform prevederilor legale.

Articolul 7 — Înregistrarea în registrul comerțului

(1) Societatea mutuală dobândește personalitate juridică de la data înregistrării în registrul comerțului, aceasta fiind considerată data constituirii societății.

(2) Societățile mutuale se pot înregistra la oficiul registrului comerțului numai cu avizul prealabil al A.S.F. prevăzut la art. 23 alin. (3) lit. a) .

(3) Societățile mutuale se supun procedurilor prevăzute de dispozițiile legale cu privire la înregistrarea în registrul comerțului a societăților pe acțiuni, care li se aplică în mod similar, și de prevederile prezentei legi.

(4) Cererea de înregistrare în registrul comerțului este însoțită de:

a) actul constitutiv al societății mutuale;

b) dovada efectuării vărsămintelor corespunzătoare fondului inițial, în condițiile actului constitutiv;

c) dovada sediului declarat și a disponibilității denumirii;

d) actele constatatoare ale operațiunilor încheiate în contul societății mutuale și aprobate de membri;

e) declarația pe propria răspundere a membrilor fondatori, a primilor administratori și, după caz, a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului și ai consiliului de supraveghere că îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 11 alin. (3) sau art. 21 alin. (3) , după caz;

f) avizul prealabil al A.S.F. prevăzut la art. 23 alin. (3) lit. a) ;

g) alte documente prevăzute de dispozițiile legale prevăzute la alin. (3) .

Articolul 8 — Efectele încălcării cerințelor legale de constituire a societății mutuale

(1) Când actul constitutiv nu cuprinde mențiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziție imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerință legală pentru constituirea societății mutuale, directorul oficiului registrului comerțului, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere de intervenție, respinge, prin rezoluție, motivat, cererea de înregistrare, în afară de cazul în care membrii înlătură asemenea neregularități; directorul oficiului registrului comerțului ia act în rezoluție de regularizările efectuate.

(2) În cazul unor neregularități constatate după înregistrare, societatea mutuală ia măsuri pentru înlăturarea acestora în cel mult 10 zile de la data constatării acelor neregularități.

(3) Dacă societatea mutuală nu se conformează obligației prevăzute la alin. (2) , orice persoană interesată poate cere tribunalului de la sediul societății mutuale să oblige organele societății mutuale să le regularizeze, sub sancțiunea plății de daune-interese potrivit dreptului comun.