(1) În aplicarea prevederilor prezentei legi, Consiliul de administrație al C.A.A. îndeplinește, în principal, următoarele atribuții:

a) asigură în cadrul sistemului unic, propriu, de pensii și alte drepturi de asigurări sociale aplicarea prevederilor prezentei legi, ale Statutului C.A.A., ale hotărârilor Congresului avocaților și Consiliului U.N.B.R., atât la nivel central, cât și la nivelul filialelor și sucursalelor;

b) înființează filiale și sucursale cu avizul prealabil al Consiliului U.N.B.R.

(2) Celelalte atribuții ale Consiliului de administrație al C.A.A. se stabilesc prin Statutul C.A.A.