LexistoriaDreptul la drept.

Organizarea Casei de Asigurări a Avocaților din România

Azi

Legea 72/2016 · 5 articole

Articolul 106

(1) C.A.A. din România este o persoană juridică de interes public, autonomă, învestită cu personalitate juridică, având patrimoniu și buget proprii. C.A.A. funcționează în cadrul U.N.B.R.

(2) Organizarea și funcționarea C.A.A. se stabilesc în condițiile prevăzute de prezenta lege și de propriul statut.

Articolul 107

(1) În scopul descentralizării și al eficientizării activității, C.A.A. poate înființa filiale sau sucursale pe lângă barouri.

(2) Filialele C.A.A. sunt entități de interes public, cu personalitate juridică, buget și patrimoniu proprii.

(3) Sucursalele sunt dezmembrăminte ale C.A.A., fără personalitate juridică, și care se organizează și funcționează în condițiile prezentei legi și ale Statutului C.A.A.

(4) Organizarea și funcționarea filialelor și sucursalelor C.A.A. se stabilesc în condițiile prevăzute de prezenta lege și de Statutul C.A.A.

Articolul 108

(1) Organele executive de conducere ale C.A.A. sunt:

a) Consiliul de administrație;

b) președintele Consiliului de administrație.

(2) Consiliul de administrație al C.A.A. este format din 9 membri, dintre care 7 avocați în activitate și 2 avocați pensionari, cu o vechime de cel puțin 15 ani în profesie, aleși de Consiliul U.N.B.R. pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit o singură dată. Dintre aceștia, 3 membri, respectiv 2 avocați în activitate și un avocat pensionar, sunt aleși din filiala București-Ilfov și 6 membri, respectiv 5 avocați în activitate și un avocat pensionar, sunt aleși din celelalte filiale.

Articolul 109

(1) Consiliul de administrație al C.A.A. se întrunește o dată pe lună sau ori de câte ori este necesar.

(2) Consiliul de administrație al C.A.A. este legal întrunit în prezența a cel puțin 5 membri și ia decizii cu majoritatea voturilor celor prezenți.

(3) La ședințele Consiliului de administrație al C.A.A. pot participa specialiști, în calitate de invitați, cu rol consultativ.

(4) În activitatea sa, Consiliul de administrație al C.A.A. emite hotărâri și decizii.

(5) Hotărârile și deciziile Consiliului de administrație al C.A.A., de interes general pentru sistem, se comunică filialelor/sucursalelor C.A.A. și barourilor și se publică pe pagina de internet a C.A.A. în termen de 10 zile de la adoptare. Acestea intră în vigoare în termen de 5 zile de la publicare sau la o dată ulterioară prevăzută în cuprinsul lor.

(6) Barourile și filialele/sucursalele C.A.A. vor asigura publicitatea hotărârilor și deciziilor Consiliului de administrație al C.A.A. inclusiv pe propriile pagini de internet.

Articolul 110

(1) Sediul C.A.A. este în municipiul București.

(2) C.A.A. își elaborează statutul propriu, care se aprobă prin hotărâre a Congresului Avocaților din România.

(3) Statutul C.A.A. cuprinde, printre altele, atribuțiile Consiliului de administrație al C.A.A., ale președintelui C.A.A., organizarea și funcționarea C.A.A., a filialelor și sucursalelor C.A.A., precum și a Comisiei de cenzori a C.A.A.

Secțiunea 1 — Organizarea Casei de Asigurări a Avocaților din România · Legea 72/2016 · Lexistoria