(1) Fiecare FIA administrat în conformitate cu prezenta lege este administrat de către un singur AFIA, care este ținut la respectarea dispozițiilor prezentei legi. AFIA este:

a) fie un AFIA extern definit conform art. 3 pct. 3 ; sau

b) în cazul în care FIA este constituit ca societate pe acțiuni, iar organul de conducere al FIA decide să nu numească un AFIA extern, FIA însuși, care, în acest caz, este autorizat drept AFIA, situație în care se consideră că FIA este administrată intern sau se autoadministrează.

(2) În cazul în care un AFIA nu este în măsură să asigure respectarea prezentei legi de către FIA sau de către o altă entitate care acționează în numele FIA, AFIA în cauză informează de îndată A.S.F. și, dacă este cazul, autoritățile competente din statul membru de origine al FIA. În acest caz, A.S.F. impune AFIA să ia măsurile necesare pentru remedierea situației, conform reglementărilor A.S.F.

(3) În cazul în care neconformitatea persistă, A.S.F. poate decide încetarea administrării de către AFIA a FIA în cauză, cu luarea în considerare a prevederilor alin. (2) . În acest caz, titlurile de participare ale respectivului FIA nu mai sunt distribuite în Uniunea Europeană. În cazul în care este vorba despre un AFIA stabilit într-un stat terț care administrează un FIA dintr-un stat terț, titlurile de participare ale respectivului FIA nu mai sunt distribuite în România sau în alt stat membru. A.S.F., în calitate de autoritate competentă din statul membru de origine al AFIA, informează de îndată autoritățile competente din statul membru gazdă al AFIA cu privire la măsura dispusă.