(1) În cazul în care AFIA din alt stat membru administrează și/sau distribuie titluri de participare ale unor FIA printr-o sucursală în România, A.S.F., în calitatea sa de autoritate competentă din statul membru gazdă al AFIA, este responsabilă de supravegherea respectării de către AFIA a art. 12 și 14 .

(2) AFIA dintr-un alt stat membru care administrează sau distribuie titluri de participare ale unor FIA pe teritoriul României, fie direct, fie prin intermediul unei sucursale, trebuie să furnizeze A.S.F. informațiile necesare pentru supravegherea respectării de către AFIA a normelor aplicabile care țin de responsabilitatea A.S.F. Aceste cerințe nu pot fi mai stricte decât cele pe care A.S.F. le impune AFIA pentru care este stat membru de origine în vederea monitorizării respectării de către aceștia a acelorași norme.

(2¹) În aplicarea prevederilor alin. (1) și (2) , AFIA din alte state membre care administrează un FIA din România în mod direct sau prin intermediul unei sucursale trebuie să respecte obligațiile menționate în documentele de constituire și de funcționare ale respectivelor FIA, ce sunt similare celor prevăzute la art. 167 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2012 și conforme cu Legea nr. 243/2019 privind reglementarea fondurilor de investiții alternative și pentru modificarea și completarea unor acte normative și reglementările emise de A.S.F. în aplicarea acesteia, în calitate de autoritate competentă din statul de origine al FIA.

(3) În cazul în care A.S.F. constată că un AFIA pentru care este stat membru gazdă, care administrează și/sau distribuie titluri de participare ale unui FIA pe teritoriul României fie direct, fie prin intermediul unei sucursale, încalcă una dintre normele în legătură cu care aceasta are o responsabilitate în ceea ce privește supravegherea respectării, atunci A.S.F. solicită AFIA în cauză să pună capăt încălcării respective și să informeze autoritatea competentă din statul membru de origine cu privire la aceasta, conform reglementărilor A.S.F.

(4) În cazul în care AFIA menționat la alin. (3) refuză să furnizeze A.S.F. informațiile care intră în sfera de responsabilitate a acesteia sau nu ia măsurile necesare pentru a pune capăt încălcării menționate la alin. (3) , atunci A.S.F. informează în consecință autoritățile competente din statul membru de origine al respectivului AFIA. A.S.F. este informată ulterior cu privire la natura măsurilor luate de autoritățile competente din statul membru de origine al AFIA.

(5) În cazul în care, cu toate că autoritățile competente din statul membru de origine al AFIA au adoptat măsuri în temeiul alin. (4) sau, chiar dacă au fost adoptate, respectivele măsuri nu au avut efectul scontat în statul membru respectiv, AFIA refuză în continuare să furnizeze A.S.F. informațiile solicitate în conformitate cu alin. (2) ori persistă în încălcarea actelor cu putere de lege sau a normelor administrative menționate la alin. (3) și aflate în vigoare în România, atunci, după ce a informat autoritățile competente din statul membru de origine al AFIA, A.S.F. poate să ia măsuri suplimentare, conform prerogativelor legale de care dispune, inclusiv cele prevăzute la art. 50 și 51 , pentru a sancționa încălcarea respectivelor acte cu putere de lege sau a normelor administrative și pentru a împiedica AFIA în cauză să efectueze noi operațiuni pe teritoriul României. Dacă AFIA desfășoară în România activitatea de administrare a unor FIA, A.S.F. poate solicita AFIA să înceteze administrarea acelor FIA.

(6) În cazul în care A.S.F., în calitate de autoritate competentă a statului membru gazdă, apreciază justificat că AFIA încalcă obligațiile care îi revin în temeiul normelor în legătură cu care aceasta nu are o responsabilitate în ceea ce privește supravegherea respectării, atunci A.S.F. comunică aceste constatări autorității competente din statul membru de origine al AFIA.

(7) În cazul în care, cu toate că autoritățile competente din statul membru de origine al AFIA au adoptat măsuri sau, chiar dacă au fost adoptate, aceste măsuri se dovedesc inadecvate ori statul membru de origine al AFIA nu acționează într-un termen rezonabil, AFIA continuă să acționeze într-un mod care aduce prejudicii clare intereselor investitorilor FIA în cauză și stabilității financiare sau integrității pieței din România, atunci, după ce a informat autoritățile competente din statul membru de origine al AFIA, A.S.F. dispune măsurile adecvate necesare pentru a proteja investitorii români ai FIA în cauză și stabilitatea financiară și integritatea pieței de capital din România, aceste măsuri incluzând posibilitatea de a interzice AFIA să mai distribuie titluri de participare ale FIA în cauză în România.

(8) Procedurile prevăzute la alin. (6) și (7) se aplică și în cazul în care A.S.F. apreciază justificat că nu poate fi de acord cu autorizarea unui AFIA dintr-un stat terț de către statul membru de referință.