LexistoriaDreptul la drept.

Remedierea sitului declarat contaminat

Azi

Legea 74/2019 · 10 articole

Articolul 34

Remedierea siturilor contaminate constă în aplicarea unor măsuri fezabile din punct de vedere tehnic și economic, astfel încât să se elimine riscul asupra sănătății umane și mediului, ținând cont de utilizarea prezentă și viitoare a sitului contaminat, precum și de potențialul de dezvoltare al zonei.

Articolul 35

(1) Agenția județeană pentru protecția mediului decide, potrivit anexei nr. 8 , remedierea siturilor declarate contaminate în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) lit. d) și notifică deținătorul de teren/operatorul economic cu privire la obligația efectuării remedierii.

(2) Agenția județeană pentru protecția mediului decide, potrivit anexelor nr. 8 și 9 , remedierea sau schimbarea folosinței siturilor declarate contaminate în conformitate cu art. 30 alin. (1) lit. c) și notifică deținătorul de teren/operatorul economic cu privire la obligația efectuării remedierii sau a schimbării folosinței terenului din sensibilă în mai puțin sensibilă.

(3) În conformitate cu prevederile alin. (2) , agenția județeană pentru protecția mediului stabilește împreună cu operatorul economic sau deținătorul de teren cea mai fezabilă modalitate din punct de vedere tehnic, economic și al protecției mediului și emite decizia de remediere sau schimbare a folosinței sitului în funcție de modalitatea stabilită.

Articolul 36

Metodologia de remediere a siturilor contaminate se aprobă prin ordin comun al conducătorilor autorității publice centrale pentru protecția mediului, autorității publice centrale pentru ape și păduri și autorității publice centrale pentru dezvoltare regională și administrație publică.

Articolul 37

(1) În baza deciziei agenției județene pentru protecția mediului, prevăzută la art. 35 alin. (1) , operatorul economic sau deținătorul de teren are obligația de a elabora studiul de fezabilitate și proiectul de remediere, în termenul stabilit de către autoritatea competentă pentru protecția mediului.

(2) În baza deciziei agenției județene pentru protecția mediului, prevăzută la art. 35 alin. (3) , operatorul economic sau deținătorul de teren are obligația de a elabora studiul de fezabilitate și proiectul de remediere sau de a schimba folosința sitului.

(3) Schimbarea folosinței siturilor contaminate se realizează în baza documentațiilor de urbanism elaborate, avizate și aprobate potrivit legii.

(4) Operatorul economic/Deținătorul de teren are obligația de a transmite agenției județene pentru protecția mediului care a stabilit necesitatea realizării acestei etape studiul de fezabilitate și proiectul de remediere.

(5) Agenția județeană pentru protecția mediului analizează și aprobă proiectul de remediere.

(6) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, prin unitățile din subordine, monitorizează și controlează aplicarea măsurilor cuprinse în proiectul de remediere.

Articolul 38

Poluatorul are obligația de a suporta costurile de remediere a siturilor contaminate ce fac obiectul unui studiu de fezabilitate și al unui proiect de remediere, elaborate după realizarea investigării detaliate și evaluării riscului.

Articolul 39

(1) Autoritățile administrației publice locale au obligația de a institui regimul de restricție potrivit anexei nr. 10 pentru toate siturile contaminate și de a realiza sisteme de bariere fizice și vizuale de avertizare și conștientizare pentru aplicarea regimului de restricție în cazul siturilor contaminate orfane.

(2) Până la finalizarea lucrărilor de remediere, deținătorul de teren sau operatorul economic are obligația de a realiza sisteme de bariere fizice și vizuale de avertizare și conștientizare și de a lua măsuri pentru eliminarea oricărui risc pentru sănătatea umană și mediu.

(3) Sistemul de avertizare și conștientizare include o pictogramă în chenar roșu utilizată pentru toate tipurile de situri contaminate inscripționată „sit contaminat cu risc pentru sănătatea umană și mediu“. Pictograma se amplasează pe limita sitului contaminat.

(4) Autoritatea competentă de control și inspecție în domeniul protecției mediului verifică amplasamentul și întocmește un proces-verbal în care se consemnează rezultatele verificării și îndeplinirea cerințelor de conformare cu prevederile prezentei legi.

(5) La finalizarea proiectului de remediere și în urma avizării certificatului prevăzut în anexa nr. 12 , agenția județeană pentru protecția mediului notifică autoritățile administrației publice locale asupra ridicării restricției în vederea reutilizării terenului, precum și oficiile de cadastru și publicitate imobiliară în vederea radierii din cartea funciară a restricției de utilizare, potrivit anexei nr. 11 .

Articolul 40

(1) După încheierea proiectului de remediere este asigurată monitorizarea sitului.

(2) Perioada de monitorizare postremediere se stabilește prin metodologia de remediere a siturilor contaminate, prevăzută la art. 36 .

Articolul 41

(1) Pentru situri contaminate orfane lucrările de remediere se finanțează din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază administrativă este situat situl, din veniturile proprii ale acestora și din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale și/sau din fonduri structurale și de coeziune, prin proiecte aprobate spre finanțare, în conformitate cu regulile de implementare a acestor fonduri, precum și din alte surse legal constituite, după trecerea acestora în proprietatea unităților administrativ-teritoriale.

(2) Finanțarea lucrărilor de monitorizare postremediere a siturilor contaminate este suportată de către operatorul economic sau de către deținătorul de teren în conformitate cu principiul „poluatorul plătește“.

(3) Pentru situri contaminate orfane, lucrările de monitorizare postremediere se finanțează din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază administrativă este situat situl, din veniturile proprii ale acestora și din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale și/sau din fonduri structurale și de coeziune, prin proiecte aprobate spre finanțare, în conformitate cu regulile de implementare a acestor fonduri, precum și din alte surse legal constituite, după trecerea acestora în proprietatea unităților administrativ-teritoriale.

(4) În completarea surselor de finanțare prevăzute la alin. (1) și (3) , Administrația Fondului pentru Mediu poate aloca sume pentru remediere și monitorizare postremediere.

Articolul 42

În cazul în care contaminarea este cauzată de mai mulți operatori economici, ponderile de participare la costul total al remedierii și monitorizării postremediere se stabilesc în cadrul studiului de fezabilitate și/sau al proiectului de remediere.

Articolul 43

(1) În cazul poluării cu substanțe și amestecuri chimice periculoase, cauzate de nerespectarea regimului acestora, costurile măsurilor de remediere și monitorizarea post-remediere a siturilor contaminate sunt suportate, după caz, de producătorul, transportatorul sau utilizatorul substanțelor și amestecurilor chimice periculoase.

(2) Comisarii și persoanele împuternicite din cadrul Gărzii Naționale de Mediu constată poluarea prevăzută la alin. (1) .

(3) Litigiile generate de contaminarea solului se soluționează de către instanțele judecătorești competente, conform legislației în vigoare.